Caz inedit la CEDO. Cum au ajuns judecătorii să decidă că sexul este important și pentru femeile în vârstă
Maria Morais, în vârstă de 50 de ani, din Portugalia, care are doi copii, a reclamat în instanță supunerea sa unei neglijențe medicale în timpul unei operații ginecologice, suferite în 1995, care a lăsat-o în imposibilitatea de a mai întreține relații sexuale. În cele din urmă, Maria a câștigat acest caz prin care cerea despăgubiri pentru suferințe fizice și mentale, dar spitalul a obținut, făcând apel în 2013, tăierea cu o treime a sumei datorate.
Completul de judecată, format din doi judecători și o magistrată, aveau vârsta peste 50 de ani, potrivit avocatei Mariei Morais, Vitor Ribeiro.
Cazul a stârnit o adevărată revoltă de stradă în Portugalia, o politiciană catalogând decizia judecătorească drept o „jurisprudență talibană”.
CEDO i-a dat dreptate Mariei Morais, arătând că judecătorii portughezi se fac vinovați de „prejudiciile” suferite de femeie și că au încălcat dreptul la viață privată și de familie. Prin urmare, a decis ca instanța din Portugalia să îi plătească 3.250 de euro daune și 2.460 de euro pentru cheltuielile depuse.
Decizia Curții din Portugalia „a ignorat importanța psihică și psihologică a sexualității pentru împlinirea femeii și alte dimensiuni ale sexualității la femei. Hotărârea a avut la bază teorii generale potrivit cărora viața sexuală nu mai este la fel de importantă pentru o femeie de 50 de ani, mamă a doi copii precum este pentru o femeie mai tânără. În viziunea CEDO, aceste statuări arată prejudiciile care prevalează în sistemul judiciar din Portugalia”.
Până la această oră, autoritățile din Portugalia nu au avut nicio reacție.