Caz șocant în Brazilia: O femeie i-a tăiat penisul soțului său și l-a aruncat în toaletă după ce a aflat că bărbatul o înșela cu o nepoată
O femeie din Brazilia, în vârstă de 34 de ani, i-a tăiat penisul soțului ei, l-a aruncat în toaletă și a tras apa, după care s-a predat Poliției.
Totul s-a întâmplat vineri în orașul Atibaia din statul São Paulo. Femeia a descoperit că soțul său, în vârstă de 39 de ani, a înșelat-o cu o nepoată de doar 15 ani.
Atunci, brazilianca a pus la cale un plan pentru a se răzbuna pe soțul infidel.
Potrivit Digi24, tânăra l-a păcălit pe soțul ei, spunând că vrea să întrețină relații intime cu el, iar apoi l-a legat de pat. Cu o lamă de ras, ea i-a tăiat penisul, l-a fotografiat, l-a aruncat în toaletă, după care a tras apa.
Imediat după aceasta, femeia s-a dus la cea mai apropiată secție de Poliție, însoțită de fratele său, pentru a mărturisi ce a făcut.
Ea a fost arestată preventiv și interogată. Întrebată de ce a tras apa după ce a aruncat penisul în WC, femeia a spus că a auzit că este posibil ca organul să fie reatașat, așa că a tras apa pentru a se asigura că acest lucru nu este posibil.
Polițiștii au trimis un echipaj la domiciliul femeii. Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au găsit pe bărbat în viață, dar în stare gravă. El a fost transportat la spital.
Poliția a demarat o anchetă în acest caz.
Sursa foto: Shutterstock