CAZ ȘOCANT. O femeie violentă și dependentă de alcool și-a omorât bebelușul adoptat. Mama biologică face acuzații grave: „Asistenții sociali mi-au luat copilul și l-au dat unui monstru”
Leiland-James Corkill a fost luat de la mama sa de serviciul de asistență socială din Marea Britanie la doar 48 de ore după ce s-a născut în 2019. Bebelușul a fost apoi plasat în grija Laurei Castle, o femeie violentă și cu tulburări psihice, care a ajuns să îl bată și să îl scuture atât de tare încât i-a provocat moartea la o lună după ce băiatul a împlinit un an, relatează The Telegraph.
Laura Corkill, mama biologică a copilului omorât de mama lui adoptivă, a spus că serviciul de asistență socială i-a luat băiatul în grijă și „l-au oferit unui monstru” din cauză că Corkill era o victimă a violenței în familie. Castle a fost condamnată în luna mai la 18 ani de închisoare pentru că a maltratat și ucis copilul pe care urma să îl adopte. Soțul ei a fost găsit nevinovat de cauzarea sau permiterea uciderii băiețelului.
În urma unei analize a activității asistenților sociali implicați în cazul de adopție al lui Leiland s-a descoperit că aceștia nu au verificat dosarele medicale ale familiei Castle ori problemele lor financiare și cu consumul de alcool înainte de a plasa copilul în grija lor, potrivit Digi 24.
Mama adoptivă a recunoscut că nu își poate controla furia și că bea șase sticle de vin pe săptămână
Asistenții sociali s-ar fi limitat la declarația Laurei Castle, atunci când au stabilit că femeia de 38 de ani era persoana potrivită pentru adopția lui Leiland. Poliția, oficialii NHS (Serviciul Național Medical din Marea Britanie) și asistenții sociali ai Consiliului Comitatului Cumbria nu au distribuit informații esențiale despre evaluarea lui Castle pentru a decide dacă ar putea fi un părinte bun.
Una dintre informațiile care nu au fost luate în seamă de autorități este confesiunea lui Castle de față cu terapeutul ei, atunci când a recunoscut că nu își poate controla furia și că bea șase sticle de vin pe săptămână. Asistenții sociali s-ar fi limitat la declarația Laurei Castle, atunci când au stabilit că femeia de 38 de ani era persoana potrivită pentru adopția lui Leiland.
Poliția, oficialii NHS (Serviciul Național Medical din Marea Britanie) și asistenții sociali ai Consiliului Comitatului Cumbria nu au distribuit informații esențiale despre evaluarea lui Castle pentru a decide dacă ar putea fi un părinte bun. Una dintre informațiile care nu au fost luate în seamă de autorități este confesiunea lui Castle de față cu terapeutul ei, atunci când a recunoscut că nu își poate controla furia și că bea șase sticle de vin pe săptămână.
Mama biologică, despre mama adoptivă: Este un „monstru sadic”
Corkill a spus că ucigașa copilului ei că este un „monstru sadic”. „Mi s-a spus că [Leiland-James] va fi în siguranță și că va avea o viață bună. Eram împăcată cu ideea asta”, a spus Laura Corkill în timpul audierilor. „Acum, lumea mea este distrusă. Era un copil adorabil, vulnerabil și inocent. N-a avut o voce, nu a putut să se apere”.
Corkill a spus că autoritățile au greșit atunci când i-au luat băiatul, Leiland-James fiind al treilea ei copil care a fost dat în grija unor părinți adoptivi din cauză că mama lui biologică trăia cu un partener abuziv
Corkill spune că până să rămână gravidă cu Leiland-James începuse deja să își schimbe viața cu ajutorul asistenților sociali ai organizației de caritate Women Out West (WOW), care vine în sprijinul femeilor care au fost agresate fizic și sexual