CAZUL NAVALNÎI. Germania și Franța cer sancțiuni împotriva Rusiei!
Într-un comunicat comun al miniştrilor de Externe, Germania şi Franţa denunță o „implicare şi responsabilitate” rusă în otrăvirea cu Noviciok a opozantului Aleksei Navalnîi. Totodată, cele două state atenționează Moscova că vor propune măsuri concrete împotriva administrației de la Kremlin.
Avertismentul miniştrilor de Externe german Heiko Maas şi francez Jean-Yves Le Drian intervine după confirmarea de către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a faptului că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok, substanţă concepută de specialişti sovietici în scopuri militare.
Potrivit celor doi miniştri „nicio explicaţie credibilă nu a fost oferită până acum de Rusia” şi, în acest context, nu există altă explicaţie plauzibilă pentru otrăvirea lui Navalnîi decât „o responsabilitate şi o implicare ruse”.
Germania și Franța propun sancțiuni individuale
Cine se aștepta, însă, că Rusia va suferi din punct de vedere economic, se înșeală. Franţa şi Germania vor trimite propuneri de sancţiuni suplimentare împotriva persoanelor considerate „responsabile de această crimă şi de încălcarea normelor internaţionale, dat fiind funcţiile lor oficiale, precum şi o entitate ce participă la programul Noviciok”.
Fără colaborarea Moscovei, „nu va exista altă soluţie decât un răspuns internaţional clar şi fără echivoc”, a subliniat Heiko Mass, care a ținut, totuși, să, arate că „nu este în niciun caz vorba de un conflict bilateral ruso-german”.
Germania continuă, totuși, proiectul gazoductului Nord Stream 2
Cu toate acestea, Berlinul pare să respingă scenariul îngheţării controversatului proiect de gazoduct Nord Stream 2 între Rusia şi Europa, al cărui promotor principal este Germania, pledând pentru măsuri individuale împotriva unor personalităţi ruse.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost spitalizat la Berlin după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion în Siberia, în 20 august. Aleksei Navalnîi a fost externat în 23 septembrie şi intenţionează să se refacă în Germania. Moscova a respins ipoteza otrăvirii cu Noviciok.