Ce a pățit magnatul Donald Trump, după ce a spus că mexicanii sunt „violatori” și „traficanți de droguri”

Publicat: 30 06. 2015, 10:16

Informația a fost confirmată de postul de televiziune american, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, informează businessinsider.com. „Din cauza recentelor declarații insultătoare făcute de Donald Trump la adresa imigranților, NBCUniversal a decis să încheie colaborarea cu domnul Trump”, precizează acel comunicat.

NBC spune că nu va mai transmite concursurile de frumusețe Miss USA și Miss Universe, care fac parte dintr-un joint venture între NBC și Donald Trump, și a anunțat, de asemenea, că miliardarul american nu va mai prezenta emisiunea „The Apprentice”.

Decizia postului american a fost luată după o declarație recentă făcută de Donald Trump în discursul prin care și-a anunțat candidatura în cursa prezidențială, în care a spus că imigranții mexicani sunt violatori și traficanți de droguri.

„Atunci când Mexicul își trimite oamenii la noi, ei nu îi trimit pe cei mai buni, nu îi trimit pe oamenii ca voi”, a declarat Donald Trump. „Ei (Mexicul, n.r.) trimit aici oameni care au multe probleme și aceștia aduc cu ei problemele lor. Aduc cu ei droguri, aduc crime, sunt violatori, însă presupun că unii dintre ei sunt oameni buni, dar eu am vorbit cu grănicerii și ei mi-au spus ce fel de oameni primim în țara noastră”, a adăugat magnatul american.

Donald Trump a reacționat foarte repede după decizia anunțată luni de NBC și, în timpul unei întruniri la care participa, la Chicago, a spus că el este acela care a pus capăt relației profesionale cu postul de televiziune american.

„Ei nu au vrut ca eu să candidez la președinție, pentru că voiau să prezint emisiunea «The Celebrity Apprentice»”, a declarat Donald Trump în fața reporterilor prezenți la eveniment.

„Nu au fost încântați de alegerea mea. În ceea ce privește încheierea relației profesionale, trebuie să fac acest lucru, pentru că părerea mea despre migrație este foarte diferită de aceea a directorilor de la NBC”, a adăugat el.

De asemenea, într-un comunicat emis de biroul său de presă, Donald Trump a spus că NBC este un post „slab” și a pus sub semnul întrebării sprijinul pe care postul american îl oferă unuia dintre prezentatorii săi vedetă, Brian Williams.

„Dacă NBC este atât de slab și de naiv încât nu înțelege gravitatea problemei imigrației din Statele Unite, în plus față de acordurile comerciale rușinoase și nedrepte pe care le-am încheiat cu Mexicul, atunci natura deciziei lor de a pune capăt concursurilor Miss Universe și Miss USA, care violează contractul cu mine, va fi determinată la tribunal”, a spus Donald Trump. „Mai mult, ei îl sprijină pe mincinosul de Brian Williams, dar nu îi sprijină pe oamenii care le spun cum este situația în realitate, oricât de neplăcută ar fi ea”, a mai spus acesta.

NBC nu este singurul post TV care a întrerupt colaborarea cu Donald Trump.

Săptămâna trecută, postul Univisioon a spus că declarațiile lui Trump sunt „insultătoare” și a anunțat că nu va mai difuza concursul de frumusețe Miss USA.

După anunțul făcut de Univision, Donald Trump a criticat în termeni duri postul de televiziune. Mogulul american a interzis accesul managerilor acestui post TV pe terenul său de golf din Miami și a spus că va da în judecată postul Univision pentru violarea contractului. El a declarat de asemenea, în public, că a refuzat să primească scuze oficiale de Alberto Ciurana, director executiv la Univision.

„Alberto Ciurana mi-a transmis scuze, aseară, târziu. Nu i-am acceptat scuzele. Cer demisia lui”, a spus Donald Trump.

Unul dintre rivalii lui Donald Trump la nominalizarea pentru alegerile prezidențiale din 2016 a părut amuzat de această situație.

Atunci când Jason Horowitz, reporter la The New York Times, l-a informat pe Jeb Bush despre decizia luată de NBC, fostul guvernator republican al statului Florida a început să râdă și a glumit pe seama averii lui Donald Trump: „Chiar așa? A fost concediat dintr-o emisiune? Nu-i nimic, el spune că are o avere de 9 miliarde de dolari, așa că va putea să supraviețuiască”.