Ce a pățit mama a doi copii care au fost lăsați singuri acasă două zile
O femeie din Australia a fost arestată după ce a fost acuzată că a procedat la acțiuni cu bună știință care i-ar fi afectat copiii. Cei mici, în vârstă de patru și șase ani, fuseseră lăsați nesupravegheați acasă de marți.
„Se presupune că ambii părinți ar fi fost plecați din țară în momentul în care polițiștii au ajuns la locuința acestora. Copiii au fost luați de acasă și puși în grija autorităților”, au spus polițiștii.
Ministrul pentru protecția copilului, Andrea Mitchell, a declarat că copiii se află în posesia oficialilor din cadrul instituției pe care o conduce.
„Când am auzit prima dată despre această situație, am rămas îngrozită. Indiferent de vârsta lor, faptul că niște copiii au putut fi lăsați singuri este îngrijorător”, a mai spus Mitchell.
„Acest incident servește drept un exemplu pentru comunitate. Cu toții suntem responsabili de acești copii”, a adăugat Mitchell.
Mama copiilor a fost reținută, joi, la sosirea pe aeroport. Aceasta a fost citată să se prezinte, în fața instanței, pe 22 iunie.