CE anunță un plan de ajutorare a Ucrainei în valoare de cel puțin 11 miliarde de euro
„Comisia Europeană a identificat astăzi (miercuri) un program de ajutorare a Ucrainei. Aceasta este contribuția noastră la summitul șefilor de stat și de guvern de mâine (joi). În total, pachetul ar putea aduce o susținere în valoare de cel puțin 11 miliarde de euro, în următorii doi ani, (sumă) provenind de la bugetul UE și instituțiilor financiare europene”, a declarat președintele CE José Manuel Barroso.
Programul, care include măsuri pe termen scurt și mediu în domeniile comercial, economic, tehnic și financiar va putea să fie completat de către statele membre UE, a precizat Barroso.
Între altele, este vorba despre suma de 1,6 miliarde ca împrumuturi, 1,4 miliarde de euro donații, dintre care 600 de milioane în următorii doi ani, și trei miliarde din partea Băncii Europene pentru Investiții (BEI).
De asemenea, CE speră să deblocheze suma de cinci miliarde de euro prin Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Ea va mobiliza suma de 250 de milioane de euro din fonduri alocate politicii de vecinătate, în vederea unor împrumuturi în valoare de 2,5 miliarde de euro.
Pentru o coordonare a eforturilor de susținere din partea comunității internaționale, CE a propus crearea unui „mecanism special de coordonare a donatorilor”, pe care UE este „pregătită să îl găzduiască”.