Ce ascund declarațiile de război ale Coreei de Nord. CIA: „Kim Jong Un nu e un maniac nebun”

Publicat: 06 10. 2017, 10:33

„Există o claritate a finalității în tot ceea ce a făcut Kim Jong Un până acum. Să se trezească într-o dimineață și să decidă că vrea să șteargă orașul Los Angeles de pe fața pământului nu este ceva ce ar putea face liderul nord coreean. Acesta vrea să conducă pentru o perioadă lungă de timp și să moară în pace în patul său”, a declarat, pentru CNN, Yong Suk Lee, oficial al misiunii nord-coreene a CIA, comentând tensiunile în continuă creștere dintre statul din Peninsulă și SUA.

Iar pentru oficialii, diplomații și membrii aparatului legislativ care au ca sarcină să se folosească de tot ceea ce înseamnă intelligence pentru a proteja Statele Unite și aliații săi de amenințările de securitate ridicate de Coreea de Nord, înțelegerea acestui scop s-ar putea dovedi cheia în evitarea unui conflict militar care ar avea consecințe devastatoare. 

„Semnale amestecate”: Eforturile susținute ale SUA de a aplica o presiune diplomatică suplimentară pe Coreea de Nord, mai ales cele din ultimele luni, s-au lovit de o sfidare fără margini din partea regimului Kim Jong Un, liderul de Phenian insistând în continuare pe ducerea la îndeplinire a programului nuclear stabilit. În ciuda asigurărilor date de Secretarul Apărării, James Mattis, și de Secretarul de Stat Rex Tillerson, potrivit cărora America va urmări în continuarea încheierea unei rezoluții de pace, nici una dintre părți nu a indicat clar că este gata să se angajeze în negocieri serioase. 

Mesajele amestecate care au venit din partea administrației Donald Trump ridică și ele întrebări referitoare la abordarea problemei nord-coreene. Președintele SUA a subminat deseori public declarații ale oficialilor de top menite să calmeze situația și s-a angajat public într-un război al afirmațiilor care a degenerat în insulte și inventarea de porecle, toate acestea reușind doar să sporească și mai mult teama de un eventual conflict armat. 

Joi, Trump a transmis că SUA va face „orice trebuie să facă” pentru a preveni viitoarele amenințări din partea Coreei de Nord: „Nu putem permite acestei dictaturi să ne amenințe națiunea sau aliații cu pierderi de vieți inimaginabile. Vom face orice trebuie să facem pentru a preveni acest lucru, și chiar se va face orice dacă e nevoie, credeți-mă”, a spus Donald Trump în cadrul unei întrevederi cu militari americani de rang înalt. 

În vreme ce Trump încă îl portretizează public pe Kim ca pe un dictator irațional, oficialii CIA spun că toată comunitatea internațională de intelligence vede acțiunile liderului nord-coreean dintr-un unghi cu totul diferit. „Ultimul om care vrea ca Peninsula să fie implicată într-un conflict este, de fapt, Kim Jong Un. Avem tendința ca, în raport cu aceste regimuri, să subestimăm înclinațiile conservatoare, adică exact fundamentul acestor stiluri de a conduce”, a mai spus Lee. 

Epurări nemiloase: Chiar dacă specialiștii arată că șeful de la Phenian nu și-ar dori un război cu SUA, acesta privește totuși strategia de a perpetua o relație tensionată de subordonare drept unul dintre mijloacele esențiale de a-și menține neatinsă puterea, susțin atât Lee, cât și Michael Collins, oficial care lucrează la centrul CIA care se ocupă de misiunile Asia-Pacific. „Coreea de Nord este un organism politic care se hrănește din conflict”, a explicat Lee. 

Încă de când i-a succedat tatălui său la conducerea țării, în 2011, ascensiunea lui Kim de la statutul de novice în materie de politică la cel de comandant suprem de temut s-a bazat pe un angajament susținut și extrem de bine calculat de a-și consolida permanent puterea propriului regim și de a transforma Coreea de Nord într-o putere nucleară. Pe plan intern, Kim a demonstrat chiar că este capabil să-i epureze pe cei care îi stau în cale. 

Relatări ale ONG-ului sud-coreean numit Institutul pentru Strategia Națională de Securitate arată că liderul de la Phenian a ordonat executarea a cel puțin 340 de persoane de când a ajuns la conducere și până în prezent, dintre care 140 erau oficiali de top din guvernul țării, militari și lideri ai partidului condus de Kim. În 2013 l-a executat chiar și pe unchiul său, Jang Song Thaek, acțiune foarte intens mediatizată la televiziunea de stat, acolo unde se spunea că Jang a fost „un trădător al tuturor epocilor”. 

Acesta este acuzat, însă, și de faptul că ar fi ordonat asasinarea fratelui său vitreg, Kim Jong Nam, care a fost ucis în acest an în Malaezia, însă Coreea de Nord a negat vehement toate aceste suspiciuni. Nemilos și violent, comportamentul lui Kim se potrivește mănușă profilului unui lider care acționează constant în propriul interes, mai degrabă decât ghidat de emoții sau impulsuri: „Scopul pe termen lung al lui Kim este acela de a ajunge la un fel de înțelegere pe termen lung cu SUA și de a înlătura prezența americană din Peninsulă”, a mai lămurit Lee, adăugând că acesta vrea și să facă din nou din Coreea de Nord un actor important pe scena internațională. 

Totuși, eforturile lui Kim Jong Un de a dezvolta un program nuclear pe termen lung intră în conflict direct cu prioritățile de securitate ale SUA și ale aliaților săi din regiune, aceștia din urmă fiind din ce în ce mai îngrijorați în ultimele luni din cauza numeroaselor teste nucleare desfășurate cu succes și comandate de la Phenian. „Este clar faptul că ceea ce face acum Coreea de Nord este să testeze răbdarea Statelor Unite și pe cea a comunității internaționale. Cu fiecare escaladare a conflictului, miza ca oponenții să-i accepte poziția sau să reacționeze simetric este din ce în ce mai mare”, a declarat Collins. Kim, însă, nu pare deloc intimidat de amenințările lui Trump, cu toate că președintele SUA a spus răspicat în fața Adunării Generale a ONU de luna trecută că liderul nord-coreean se află într-o „misiune suicidară pentru el și regimul său”. 

Este influența Chinei supraestimată? 

Acțiunile lui Kim indică faptul că acesta nu mai este constrâns de temerile că vecinii chinezi ar putea abandona sprijinul pentru regimul de la Phenian și nici nu mai este speriat că SUA ar putea lansa o lovitură militară, doi factori majori care au temperat în trecut îndrăzneala Phenianului. 

Neîngrădit de aceste temeri, situația devine mai mult „o chestiune de toleranță”, a mai spus oficialul CIA, adăugând că acum întrebarea este „cât de departe va merge Kim Jong Un?”. Collins și Lee au subliniat că în continuare China va avea o influență semnificativă asupra Coreei de Nord, dar au continuat spunând că Beijingul va trebui să aleagă la un moment dat între prioritizarea relației cu SUA și beneficiile strategice care decurg din legăturile cu Coreea de Nord. 

„Scopul strategic al Chinei este acela de a frustra SUA și de a menține diviziunea peninsulei”, a mai spus Lee, arătând și că Statele Unite trebuie să continue să demonstreze atât Beijingului, cât și Phenianului că toate opțiunile rămân deschise, inclusiv cele militare.

„Mai întâi de toate, situația din Coreea de Nord este un test a ceea ce China vrea în relația cu SUA”, a mai spus Collins. Potrivit acestuia, comunitatea de intelligence se luptă în acest moment cu multe întrebări legate de regimul de la Phenian și încearcă să monitorizeze modul în care jucătorii majori din regiune răspund la provocările regimului lui Kim Jong Un, pentru a detecta cât de departe este gata dictatorul să împingă lucrurile. 

Totuși, șansele ca liderul de la Phenian să înceapă un război cu SUA sau aliații săi, precum Coreea de Sud, rămân mici, asta pentru că cel mai probabil o astfel de evoluție a evenimentelor ar culmina cu propria sa distrugere, spun oficialii CIA, cu toate că aceștia anticipează că tensiunile internaționale vor continua, ridicând riscul mișcărilor greșite de ambele părți. „Marinele sud și nord coreene stau alături în fiecare zi, potențialul conflict mocnește la fiecare pas”, a mai precizat Lee. Așa că, deși scenariul unei lovituri a Coreei de Nord asupra SUA rămâne puțin probabil, oficialii CIA avertizează că „există suspiciunea că Phenianul poate deveni extrem de imprevizibil dacă este încolțit”.