Ce atitudine are Rusia față de mandatul președintelui Bashar al-Assad în Siria
Întrebată dacă este crucial pentru Moscova ca al-Assad să rămână la putere, Maria Zaharovna a răspuns pentru postul Ecoul Moscovei „absolut deloc, noi n-am spus niciodată așa ceva”.
„Ceea ce am spus este că o schimbare de regim în Siria ar putea deveni o catastrofă locală ori chiar regională”, a declarat ea, adăugând că „numai poporul sirian poate decide soarta președintelui”.
Rusia, unul dintre cei mai fermi susținători ai lui al-Assad, s-a opus anterior unor sugestii din partea Occidentului ca președintele sirian să plece de la putere.
Rusia a lansat în septembrie o campanie aeriană în Siria, despre care afirmă că vizează gruparea Statul Islamic (SI), la solicitarea lui al-Assad.
Tot marți, adjunctul ministrului rus de externe Mihai Bogdanov a declarat anterior, pentru agenții rusești de presă, că Moscova dorește să găzduiască săptămâna viitoare o rundă de negocieri între oficiali sirieni și lideri din cadrul opoziției.
Potrivit lui Bogdanov Guvernul sirian a acceptat să participe, dar că era neclar care erau grupările din cadrul opoziției care ar putea veni. El nu a oferit o dată exactă pentru aceste negocieri pe care le propune.
Despre aceste negocieri ar urma să discute miercuri ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, într-o întâlnire cu emisarul ONU pentru Siria Staffan de Mistura, a anunțat Bogdanov.
Al-Assad a efectuat luna trecută o vizită-surpriză la Moscova, percepută ca un semnal că Rusia caută, până la urmă, o soluție politică, după săptămâni de bombardamente intensive în Siria, în pofida faptului că termenii unui eventual aranjament în acest sens sunt incerți.