Ce avertisment a lansat Slovenia, după ce s-a declarat „depășită” de fluxul de migranți
„Fluxul de migranți din ultimele trei zile ne depășește toate capacitățile”, a anunțat Guvernul într-un comunicat, în urma unei reuniuni de urgență, în noaptea de luni spre marți.
O lege urmează să fie prezentată în Parlament, în vederea extinderii – în mod excepțional – a puterilor de intervenție a armatei, limitate în prezent la o asistență logistică.
Slovenia – o țară mică, de două milioane de locuitori – a anunțat că peste 8.000 de migranți au pătruns pe teritoriul său, dinspre Croația, numai luni, mulți dintre ei traversând „frontiera verde”, adică prin natură, ci nu prin puncte de trecere oficiale.
Concomitent, doar 2.000 de migranți și-au putut continua drumul, luni, către Austria, potrivit autorităților de la Ljubljana, care au acuzat luni autoritățile austriece că permit intrarea unui număr limitat de migranți, ceea ce Viena a dezmințit.
Poliția austriacă a anunțat marți că 4.280 de persoane au sosit luni din Slovenia, adică mai mult decât dublu decât a anunțat Ljubljana.
În fața acestei situații, Guvernul sloven a anunțat marți că vrea să prezinte, în Parlament, un amendament la legea apărării, cu scopul de a extinde competențele armatei cu acest titlu excepțional.
„Acest amendament va permite să se încredințele militarilor sarcini suplimentare, în circumstanțe foarte particulare și cu acordul Parlamentului”, se precizează în comunicat.
Amendamentul la legea apărării urma să fie prezentat în Parlament marți, potrivit postului național sloven de radio.
Premierul Miro Cerar (centru) dă asigurări că „asta nu înseamnă stare de urgență”. Însă este necesar ca Slovvenia să reacționeze, în contextul în care Croația „refuză să colaboreze” în vederea gestionării crizei migrării, le-a spus el unor jurnaliști.
„Este iluzoriu să se aștepte de la o țară de două milioane de locuitori să oprească, gestioneze și rezolve ceea ce țări mult mai mari nu au reușit să facă”, subliniază Guvernul în comunicat.
Fluxul de migranți s-a reorientat către Slovenia sâmbătă, după ce Ungaria, principala țară de tranzit până atunci, și-a închis frontiera refugiaților în noapștea de vineri spre smbătă.