Ce efect au gafele lui Trump asupra americanilor. SURPRIZA dintr-un sondaj care arată cât de popular este acum președintele SUA
Cei mai mulți dintre cei care îl susțin pe Donald Trump spun că „absolut niciodată” nu vor înceta să-l susțină. Majoritatea celor care au urcat în barca magnatului odată cu alegerile prezidențiale din SUA declară categoric că nu vor trece în altă tabără niciodată, „orice s-ar întâmpla” și că „absolut niciodată” nu vor înceta să-l susțină.
Un procent aproape identic, de 57%, dintre cei care nu sunt de acord cu Trump arată că nici acești oameni nu au de gând să-și schimbe cumva percepția referitor la performanțele președintelui. Pe scurt, asta înseamnă că majoritatea americanilor (53%) recunosc că opinia lor referitoare la președintele țării este total și ireversibil înrădăcinată.
Interviurile folosite în cadrul acestui sondaj au fost realizate atât înainte, cât și după protestele violente care au avut loc în weekendul trecut la Charlottesville, însă înainte de conferința de presă de marți a magnatului în care a făcut afirmațiile controversate prin care a blamat „ambele tabere” pentru evenimentele care au făcut înconjurul lumii.
Până acum, Trump și-a conservat în mare parte susținerea venită din tabără republicană, cu toate că aceasta a scăzut ușor comparativ cu ziua învestirii în funcție. Toate acestea în condițiile în care președintele a defilat cu suportul pe care l-a primit în campanie, plusând cu afirmații potrivit cărora cei care sunt de partea lui îi vor rămâne alături indiferent ce s-ar întâmpla. „Aș putea să mă așez în mijlocul 5th Avenue și să împușc pe cineva și tot n-aș pierde voturi”, spunea magnatul într-un miting electoral din statul Iowa în luna ianuarie.
Astăzi, majoritatea celor din ambele tabere – 53% dintre republicani și democrați – spun că nu-și pot imagina o situație care să-i facă să-și schimbe radical opinia despre Donald Trump (fie ea una favorabilă, fie una negativă). Mai mult 55% dintre americanii de culoare arată că nimic nu poate să-i facă să fie de acord cu președintele SUA.
Cine sunt cei mai puternici susținători ai lui Trump? Femeile care sunt de acord cu liderul american au fost cele care au spus în cea mai mare proporție că nu-și vor schimba părerea: 72% dintre cele care îl sprijină pe magnat declară că nu-și vor modifica orientarea niciodată, în comparație cu 54% dintre bărbații aflați de aceeași parte a baricadei. În plus, 68% dintre susținătorii peste 55 de ani arată că nu vor înceta să fie alături de Donald Trump, la fel ca și 67% dintre cei care au absolvit liceul și 67% dintre aceia care câștigă mai puțin de 50.000 de dolari pe an.
Recent, Trump a intrat în vizorul ambelor tabere după ce a întârziat să-i condamne și să-i critice imediat pe naționaliștii albi, după evenimentele care au avut loc în Charlottesville, Virginia. Acesta a mai spus și că la protestele respective au participat „oameni foarte buni” care au îngrijorări legitime referitoare la înlăturarea statuilor comemorative ale Confederației.
Donald Trump a fost criticat dur pentru că nu a condamnat clar un marș violent organizat de o mișcare care promovează supremația albilor. După atacul cu vehicul comis în Charlottesville (Virginia), vizând participanți la un protest față de un marș în favoarea supremației rasei albe, incident soldat cu un mort și 19 răniți, Donald Trump afirmase inițial că vina aparține „mai multor părți”.
Ulterior, acesta a revenit, declarând că rasismul „este rău”, a declarat luni seară președintele SUA, Donald Trump, în tentativa de a se distanța clar de grupuri care susțin supremația rasei albe, în contextul violențelor rasiale izbucnite în statul Virginia.