Prima pagină » Știri externe » Ce i-a spus la telefon Joe Biden lui Vladimir Putin! Dezvăluiri din conversația președintelui SUA cu liderul Rusiei

Ce i-a spus la telefon Joe Biden lui Vladimir Putin! Dezvăluiri din conversația președintelui SUA cu liderul Rusiei

Ce i-a spus la telefon Joe Biden lui Vladimir Putin! Dezvăluiri din conversația președintelui SUA cu liderul Rusiei

Prima convorbire telefonică între Joe Biden și Vladimir Putin s-a consumat cu câteva zile în urmă. Pe surse și alte canale neoficiale, au început să apară dezvăluiri cu privire la ce au discutat cei doi, dar mai ales frânturi din conversația lor.

Astfel, se pare că președintele SUA i-a transmis omologului său că a sosit momentul pentru o „dezescaladare” a situației cu Federația Rusă.

Joe Biden vrea să-l întâlnească pe Vladimir Putin. La vară, în Europa!

Liderul de la Casa Albă face referire la tensiunile tot mai puternice dintre cele două forțe nucleare. În acest sens, Biden dă de înțeles că detensionarea relațiilor trebuie să înceapă cu ei, președinții. Joi, americanul l-a îndemnat pe Putin să se abţină de la orice acţiune militară împotriva Ucrainei, făcând un prim pas pe calea împăcării.

Mai mult, președintele democrat şi-a reiterat oferta de a organiza un summit cu Vladimir Putin. „În această vară, în Europa, pentru lansarea unui dialog strategic asupra stabilităţii”, a spus Joe Biden. Printre subiectele abordate se vor găsi și cele referitoare la dezarmare și securitate regională.

Probabilitatea ca Rusia să invadeze Ucraina

Șeful forţelor americane în Europa, generalul Tod Wolters, estimează că probabilitatea ca Rusia să invadeze Ucraina în următoarele săptămâni este „redusă la medie”.

Joi, generalul Wolters a vorbit în fața unei comisii a Camerei Reprezentanţilor cu privire la recenta creştere a tensiunilor între Rusia şi Ucraina. Șeful comandamentului european al armatei americane (Eucom) s-a declarat „foarte îngrijorat” față de situația din Donbas. Dar, când un politician i-a cerut să evalueze probabilitatea unei invadări a Ucrainei, el a răspuns: „Redusă la medie”. Apoi, la o altă întrebare referitoare la şansele unei invazii peste câteva săptămâni, răspunsul generalului Tod Wolters a fost: „Sentimentul meu este că, având în vedere ceea ce văd astăzi, această probabilitate se va reduce”. De câteva săptămâni, ciocnirile au crescut între Kiev şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei. În același timp, Kremlinul a comasat zeci de mii de soldaţi în apropierea frontierei cu Ucraina.

Vineri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi primit la Paris de Emmanuel Macron. Cancelarul german Angela Merkel va participa la discuţii prin videoconferinţă.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și