Ce i-a transmis Casa Albă lui Vladimir Putin, după ce liderul rus a propus să-l trimită pe „negociatorul” Dmitri Medvedev în SUA
Putin a propus să-l trimită pe Medvedev în Statele Unite, a anunțat Kremlinul marți.
Washingtonul și Moscova au purtat negocieri pentru a evita confruntări neintenționate sau accidentale între militarii lor, în timp ce efectuează campanii aeriene separate în Siria.
Însă Washingtonul a respins orice discuții în vederea unei cooperări, atât timp cât Rusia susține regimul președintelui sirian Bashar al-Assad.
„Nu suntem interesați să facem asta, atât timp cât Rusia nu vrea să contribuie în mod constructiv la efortul nostru împotriva (Statului Islamic)”, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe.
„Rusia are agenda ei, iar ei continuă această agendă chiar acum, singuri. Așadar mie nu mi se pare surprinzător ca președintele Putin să încerce, dintr-o oarecare disperare, să trimită al doilea cel mai important oficial din Guvernul rus în Statele Unite, într-o tentativă de a ne convinge pe noi să ne alăturăm lor”, a spus Earnest.
Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a exprimat „regretul” președinției ruse față de „refuzul de a începe dialogul” al Washingtonului, potrivit postului Radio Free Europe-Radio Liberty (RFE-RL).