Ce muncă va presta Sivlio Berlusconi, după ce a fost condamnat pentru fraudă
Paolo Pigni, directorul centrului de la Cesano Boscono, unde Silvio Berlusconi va desfășura munca în interesul general o dată pe săptămână, timp de patru ore, a declarat că fostul premier italian va lucra în cadrul secției pentru pacienții cu Alzheimer.
„În conformitate cu acordurile” între părți – tribunal, centrul medical, Caritas și Silvio Berlusconi, „fostul premier va sosi la azilul din Cesano Boscono la 9 mai, începând cu ora 09.45”, a precizat Paolo Pigni.
Berlusconi va lucra în secția rezervată persoanelor diagnosticate cu demență senilă, în special Alzheimer, unde pacienții au dimineața program de plimbare, lectură, scris și jocuri.
Fostul premier italian, în vârstă de 77 de ani, a fost condamnat definitiv în august anul trecut la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, dar trebuie să ispășească doar unul. Avocații săi au cerut ca fostul premier să beneficieze de regimul de muncă de interes general mai degrabă decât să fie arestat la domiciliu, ceea ce îi oferă mai multă libertate de mișcare.