Ce s-a întâmplat cu lidera opoziției din Belarus, Maria Kolesnikova, după ce aceasta ar fi fost răpită. Autoritățile de la Minsk spun că a vrut să fugă în Ucraina, dar Kievul contrazice versiunea bielorușilor
La o zi după ce presa a scris că ar fi fost răpită de mai mulți bărbați mascați și urcată într-o dubă, se pare că Maria Kolesnikova, una dintre cele trei lidere ale opoziției și singura care a mai rămas în Belarus, ar fi fost implicată în scene dramatice la granița cu Ucraina.
Potrivit autorităților din Belarus, Kolesnikova ar fi fost reținută marți dimineața, după ce ar fi încercat să treacă fraudulos granița cu Ucraina, informează BBC.
Dar Ucraina contrazice versiunea Minskului și susține că oficialii bieloruși au încercat să o forțeze să părăsească țara, iar Kolesnikova s-ar fi văzut nevoită să își rupă pașaportul pentru a nu putea fi obligată să treacă granița.
Incidentul s-ar fi produs la ora locală 05:00 (ora 05:00, ora României, n. red.), la un punct de trecere a frontierei aflat la sud de orașul Gomel.
Potrivit oficialilor bieloruși, Kolesnikova s-ar fi aflat într-o mașină cu doi colegi din opoziție, Anton Rodnenkov și Ivan Kravțov. În apropierea punctului de trecere, mașina ar fi „accelerat brusc”, iar Kolesnikova „a căzut din mașină”. Un oficial bielorus a declarat că aceasta ar fi fost „împinsă din vehicul”, iar mașina a continuat să se apropie de Ucraina.
Aleksandr Lukașenko a declarat pentru jurnaliștii ruși că Maria Kolesnikova ar fi fost reținută pentru „încălcarea regulilor privind trecerea frontierei”.
Ucraina contrazice versiunea bielorușilor
Pe de altă parte, oficiali ucraineni, dar și reprezentanții opoziției din Belarus, contrazic versiunea Belarusului.
Anton Geraschenko, adjunctul ministrului Afacerilor Interne de la Kiev, a declarat că plecarea din țară a celor doi bărbați din mașină a reprezentat de fapt „o expulzare”.
„Maria Kolesnikova nu a putut fi expulzată din Belarus, pentru că această femeie curajoasă a luat atitudine pentru a nu putea fi obligată să treacă granița. Ea a rămas pe teritoriul Republicii Belarus”, a scris Geraschenko pe Facebook.
Kolesnikova și-ar fi rupt pașaportul pentru a nu putea să intre în Ucraina, potrivit agenției Interfax, care citează „surse bine informate”.
Kolesnikova, în vârstă de 38 de ani, este una dintre cele trei femei din cadrul opoziției care l-au contestat pe actualul președinte, Aleksandr Lukașenko, luna trecută, în cadrul alegerilor prezidențiale din această țară, alături de Svetlana Tikhanovskaya, care a și candidat pentru funcția de președinte și care se află în Lituania în acest moment și de Veronika Țepkalo, care se află în exil în Polonia.
Ea a fost răpită luni de mai mulți bărbați mascați în centrul capitalei Minsk. Potrivit martorilor, mai mulți bărbați îmbrăcați în civil și cu măști pe față ar fi capturat-o pe Kolesnikova și ar fi urcat-o cu forța într-un microbuz.
Dispariția opozantei a avut loc la mai puțin de 24 de ore după ce peste 100.000 de bieloruși au ieșit din nou în stradă, pentru al patrulea weekend la rând, pentru a protesta față de rezultatul alegerilor din 9 august, câștigate de Lukașenko și despre care protestatarii și membrii opoziției susțin că ar fi fost fraudate.