Prima pagină » Știri externe » Ce șanse au România și Bulgaria să facă parte din Schengen: „Aderarea nu mai depinde de criterii și expertiză, ci de politică”

Ce șanse au România și Bulgaria să facă parte din Schengen: „Aderarea nu mai depinde de criterii și expertiză, ci de politică”

Ce șanse au România și Bulgaria să facă parte din Schengen:
Mai multe pe gandul.info

Țvetanov, unul dintre liderii partidului de guvernământ GERB, a participat la conferința „Criza refugiaților și dezvoltarea proceselor de migrație”, relatează site-ul agenției Focus.

„Evaluările experților în privința Bulgariei au arătat că țara este pe deplin pregătită să adere la spațiul Schengen. Bulgaria și România au avut indicatori chiar mai buni decât unele state membre din cadrul grupului Schengen. În ciuda acestei nedreptăți, Bulgaria va continua să își îndeplinească angajamentele și să colaboreze cu partenerii săi europeni, întrucât suntem conștienți de responsabilitatea de a fi o frontieră externă a UE”, a spus Țvetan Țvetanov.

Parlamentarul bulgar a reamintit poziția președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit căruia Bulgaria și România trebuie să fie primite rapid în spațiul Schengen.

„Sunt încrezător că, în timpul președinției bulgare a Consiliului UE (n.a. – perioada ianuarie-iunie 2018), vom putea să luăm încă o dată o poziție proactivă și să avem o perspectivă realistă de aderare la Schengen”, a mai spus Țvetanov.

Încă din iunie 2011, Parlamentul European a adoptat o rezoluție legislativă potrivit căreia Bulgaria și România sunt pregătite să se alăture zonei Schengen, iar Consiliul EU a concluzionat că aceste două țări au îndeplinit toate condițiile legislației Schengen privind frontierele aeriene, frontierele terestre, cooperarea poliției, protecția datelor, sistemul de informații Schengen, frontierele maritime și vizele.

Decizia politică finală privind posibilitatea ca România și Bulgaria să devină parte a Spațiului Schengen și privind oprirea controalelor sistematice la frontierele cu țările vecine ale UE trebuie luată în unanimitate de către toți membrii Consiliului European.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?