Alianța Nord-Atlantică nu a fost implicată direct în criza din Peninsula Coreea, regiune în care tensiunile s-au intensificat după ce Phenianul a efectuat cel de-al șaselea și cel mai puternic test nuclear în urmă cu o săptămână. Cu toate acestea, oficialii NATO au cerut în mod repetat Coreei de Nord să renunțe la programele sale nucleare și balistice.
„Comportamentul nesăbuit al Coreei de Nord reprezintă o amenințare globală ce necesită un răspuns global la care trebuie să ia parte și NATO”, a declarat Stoltenberg, într-un interviu acordat duminică pentru BBC.
Întrebat dacă un atac asupra Insulei Guam, ce aparține Statelor Unite, ar putea declanșa activarea articolului 5 al NATO, ce instituie principiul securității colective, secretarul general al Alianței a precizat că nu va face speculații pe marginea aplicării acestui articol.
„În acest moment ne concentrăm pe modul în care putem să contribuim la o rezolvare pașnică a conflictului. Nu există o cale ușoară pentru a soluționa acestă situație dificilă, dar trebuie să continuăm să lucrăm pentru a găsi o soluție politică și să continuăm să punem presiune prin sancțiuni economice”, a adăugat secretarul general al NATO.
Și ministrul Apărării din Marea Britanie, Michael Fallon, și-a exprimat îngrijorările legate de situația din Peninsula Coreea.
„Facem tot ce putem pentru a găsi o soluție diplomatică pentru că trebuie să evităm un conflict militar. Statele Unite sunt îndreptățite să își apere propriul teritoriu, să își apere bazele și să își protejeze oamenii, însă asta ne implică și pe noi deoarece Londra este mai aproape de Coreea de Nord decât este Los Angeles”, a afirmat ministrul britanic al Apărării.