Ce spune autorul atacului de la două centre militare din SUA despre gruparea Stat Islamic

Publicat: 21 07. 2015, 11:35

This browser does not support the video element.

Prietenul respectiv, James Petty, a declarat de asemenea luni că Mohammad Abdulazeez l-a învățat să tragă cu o pușcă de tip AR-15 și că mergeau împreună să exerseze în pădure.

Potrivit altor surse citate de CNN, anchetatorii au descoperit notițe din care reieșea că Abdulazeez era nemulțumit de administrația SUA, în special din cauza războiului împotriva terorismului.

Abdulazeez a tras zeci de focuri de armă joi la un centru de recrutare al armatei, după care a mers la un centru de antrenament al Forțelor navale și al Corpului Pușcașilor Marini, situat la 11 kilometri distanță, unde a ucis patru pușcași marini, după care a fost ucis în confruntările cu forțele de ordine. Trei persoane au fost rănite în atacuri, inclusiv un marinar care a murit sâmbătă.

Cu numai câteva ore înaintea atacului din statul Tennessee, suspectul i-a trimis unui prieten apropiat un link către un verset islamic: „Oricine arată dușmănie față de un prieten al meu, declar război împotriva lui”.

Familia atacatorului a precizat, într-un comunicat emis sâmbătă seara, că acesta suferea de mulți ani de depresie și a transmis condoleanțe familiilor „victimelor atacului armat comis joi”.

„Persoana care a comis această crimă oribilă nu era fiul pe care îl știam și îl iubeam”, a adăugat familia, afirmând că va coopera cu autoritățile.

Mohammod Youssuf Abdulazeez, un cetățean american originar din Kuwait în vârstă de 24 de ani, a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliția. FBI investighează atacul ca un act de terorism, dar a precizat că este devreme pentru a specula pe tema motivelor autorului.

Abdulazeez, ai cărui părinți sunt palestinieni, a efectuat o călătorie în Iordania 2014, îngrijorat de conflictele din Orientul Mijlociu și de ezitarea SUA și a altor state de a interveni, potrivit unor prieteni.

El era supărat pentru bombardamentele israeliene din Fâșia Gaza din 2014 și pentru războiul civil din Siria. „Considera că Iordania, Qatarul, Arabia Saudită și alte țări nu făceau destul pentru a ajuta și erau influențate puternic de SUA”, a afirmat un prieten al atacatorului. Un alt prieten a declarat că Abdulazeez vorbea întotdeauna despre Orientul Mijlociu.

În urma atacurilor armate, guvernatorii mai multor state americane au decis să sporească măsurile de securitate la centrele de recrutare ale Gărzii Naționale și la unitățile militare. Unii dintre ei au cerut chiar înarmarea membrilor Gărzii Naționale.