Ce spune Vladimir Putin despre planul de pace ucrainean. Ce condiție a pus președintele Rusiei

Publicat: 21 06. 2014, 21:20

„Planul de pace al domnului Poroșenko nu trebuie să aibă un caracter de ultimatum pentru insurgenți”, a declarat Putin, citat într-un comunicat, adăugând că el „susține”, cu toate acestea, decizia președintelui ucrainean de a ordona o încetare unilaterală a focului care să le permită rebelilor proruși să depună armele.

„Planul propus, dacă nu este urmat de eforturi concrete în vederea deschiderii unui dialog, nu va fi nici viabil și nici realist”, a nuanțat el.

„Posibilitatea care s-a oferit odată cu încetarea operațiunilor militare trebuie să fie exploatată în vederea declanșării unui dialog constructiv și ajungerii la un compromis politic între părțile beligerante din estul Ucrainei”, a continuat el.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, citat într-un comunicat, a declarat, la rândul său, în cursul unei vizite efectuate sâmbătă în Arabia Saudită, că planul de pace ucrainean „aduce a ultimatum” și contrazice ceea ce a spus președintele ucrainean în discuția pe care a purat-o cu Putin în Normandia.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a dezvăluit vineri un plan de pace în 14 puncte menit să pună capăt insurecției separatiste în estul țării, care prevede, între altele, o încetare unilaterală a focului timp de o săptămână, „dezarmarea” rebelilor și „garantarea unui culoar pentru ca mercenari ruși și ucrainean să plece”.

Această decizie nu a pus însă capăt violențelor. Armata ucraineană lupta în continuare, sâmbătă, în apropiere de bastioanele separatiste Donețk și Slaviansk, împotriva unor insurgenți proruși, care au respins încetarea unilaterală a focului de către Kiev.

Președintele rus a catalogat de asemenea ca „inadmisibil” incidentul care a avut loc vineri, când un tir efectuat de pe teritoriul ucrainean asupra unui post de frontieră rusesc s-a soldat cu rănirea unui grănicer.

Vladimir Putin „îndeamnă cele două părți în conflict să înceteze toate operațiunile și să se așeze la masa negocierilor”, se arată în finalul comunicatului.