CEDO a confirmat condamnarea Rusiei pentru încălcarea obligațiilor de a coopera în cazul Katin
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a confirmat definitiv, luni, la Strasbourg condamnarea Rusiei pentru „incapacitatea de a explica în mod pozitiv” cazul prizonierilor polonezi executați la Katin, în 1940, relatează AFP.
În schimb, cei 17 de judecători ai instanței supreme a CEDO, Marea Cameră, au declarat, ca și în prima instanță, în 2012, că nu au competența de a se pronunța asupra deceselor, „survenite cu 58 de ani înaintea intrării în vigoare a Convenției” Europene a Drepturilor Omului în Rusia, în 1998.
Contrar deciziei din primă instanță, majoritatea judecătorilor au considerat că Articolul 3 al acestei convenții („interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante”) nu a fost încălcat.
În unanimitate, cei 17 judecători au apreciat că „Rusia nu și-a respectat obligațiile” de a coopera cu CEDO, ezitând să-i „furnizeze toate facilitățile necesare examinării cazului”.
Reclamanții în acest caz au fost rude de origine poloneză ale 12 victime ale masacrului de la Katin, în apropiere de Smolensk (vestul Rusiei), care și-au epuizat toate căile de atac în justiția rusă.
Aproape 22.000 de polonezi, printre care numeroși ofițeri, au fost executați la ordinul lui Stalin la începutul anului 1940. Timp îndelungat, Moscova a sugerat că germanii sunt vinovați de comiterea masacrului.
O anchetă cu privire la masacrul de la Katin a fost deschisă de Rusia în 1990, dar procedura penală s-a încheiat în 2004 cu decizia de a închide ancheta. Textul acestei decizii a fost clasat secret, iar reclamanții nu au acces la vreo informație, în pofida cererilor repetate.