Prima pagină » Știri externe » Cei doi israelieni cercetați în dosarul Black Cube, acord cu DIICOT pentru pedepse cu suspendare

Cei doi israelieni cercetați în dosarul Black Cube, acord cu DIICOT pentru pedepse cu suspendare

Cei doi israelieni cercetați în dosarul Black Cube, acord cu DIICOT pentru pedepse cu suspendare
Weiner Ron și Geclowicz David, cei doi angajați ai firmei Black Cube cercetați pentru că ar fi încercat intimidarea Codruței Kovesi, au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT, prin care s-a stabilit ca aceștia să primească pedepse cu suspendare, au precizat surse juridiciare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cei doi cetățeni israelieni și-au recunoscut faptele și au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DIICOT, prin acesta stabilindu-se să primească pedepase de câte trei ani de închisoare cu suspendare. Acordul a fost înaintat Tribunalului București, instanță care va decide dacă îl avizează sau nu. Weiner Ron și Geclowicz David au fost arestați preventiv timp de câteva luni pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrității datelor și operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice. Ulterior, au fost puși în libertate iar în prezent sunt cercetați sub control judiciar.

În același dosar sunt cercetate alte două persoane. Este vorba despre Yossi Barkshtein, cetățean israelian, de urma căruia procurorii nu au reușit să dea, și despre Daniel Dragomir, fost angajat al SRI. Dragomir, fost șef în cadrul Direcției Generale de Prevenire și Combatere Terorism din SRI, este arestat preventiv în acest dosar existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informații despre Laura Codruța Kovesi și angajații firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona și intimida. Daniel Dragomir este trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție.

Recent, în spațiul public a apărut și declarația directorului general al Black Cube, Dan Zorella, care susține că operațiunea firmei a fost susținută de șeful SRI și de președintele României.

Dan Zorella a afirmat că în februarie a a venit la București, însoțit de Uri Levi, un important om din serviciile secrete israeliene, ieșit și el „la pensie” și despre care se știe că a lucrat aproape de Meir Dagan, fostul șef al Mossad din periada 2002- 2011. Pentru a demonstra cele spuse, Zorella a depus la dosar biletele de avion, înregistrări ale discuției cu Dragomir, dar și rezervările la un hotel din România. Mai mult, acesta a dat detalii despre măsurile pe care Dragomir i-a spus să le ia: telefoane securizate și folosirea unei aplicații pentru a nu fi interceptați.

Potrivit mărturiei directorului general Black Cube, Dragomir a vorbit despre „o problemă națională extrem de importantă pentru România” și greșelile din istoria șefului DNA, dar și din cea a lui Florian Coldea, fostul său coleg cu care a acționat în 2005 pentru eliberarea ziariștilor răpiți în Irak. Menționând relația de prietenie dintre Coldea și Kovesi, Dragomir a cerut directorului de la Black Cube ca întreaga operațiune să se desfășoare departe de omul doi al Serviciului Român de Informații.

Cât privește oamenii care susțineau operațiunea, Zorella a declarat că Daniel Dragomir i-a convins că are încă legături strânse cu SRI, cu agenți americani cu care cooperase de-a lungul timpului, că este susținut în demersul său de șeful SRI, Eduard Hellvig, dar și de președintele Klaus Iohannis. Mai mult, existau unu-doi clienți foarte interesați de proiectul lui, gata să plătească. Totodată, Dragomir susținea că a primit aprobarea SRI ca agenții Black Cube să lucreze ca o celulă a serviciului.