Cel mai bătrân bărbat din lume a murit

Publicat: 26 04. 2014, 12:05

Arturo Licata s-a născut pe 2 mai 1902 în Sicilia și a decedat pe 24 aprilie în aceeași regiune, în localitatea Enna.

Arturo a avut patru frați și două surori și era tatăl a șapte copii. El a fost desemnat în mod oficial drept cel mai bătrân bărbat din lume pe 13 septembrie 2013 și a deținut acest titlu timp de 223 de zile.

Funeraliile sale vor avea loc în cursul zilei de sâmbătă.

Polonezul Alexander Imich este de acum înainte cel mai bătrân bărbat din lume. Născut pe 4 februarie 1903 la Czestochowa, el are în prezent vârsta de 111 ani și 80 de zile și locuiește la New York.

Potrivit Guinness World Records, cea mai bătrână persoană din lume este japoneza Misao Okawa, care a sărbătorit împlinirea vârstei de 116 ani în luna martie.