Prima pagină » Știri externe » Cel mai căutat om din Mexic a ajuns pe mâna autorităților. Ce ocupație avea un fost profesor de școală primară

Cel mai căutat om din Mexic a ajuns pe mâna autorităților. Ce ocupație avea un fost profesor de școală primară

Cel mai căutat om din Mexic a ajuns pe mâna autorităților. Ce ocupație avea un fost profesor de școală primară
Autoritățile mexicane l-au capturat pe Servando "La Tuta" Gomez, cel mai căutat traficant de droguri din regiune. Aceasta reprezintă o nouă victorie pentru președintele Enrique Pena Nieto, care se confruntă cu violența fără margini a grupurilor criminale.

Servando Gomez, în vârstă de 49 de ani, era principala țintă a lui Pena Nieto, care încearcă să recapete controlul asupra statului vestic Michoacan, zguduit de violențele dintre cartelul traficantului de droguri, Knights Templar (Cavalerii Templieri) și localnicii care vor să apere comunitatea, scrie Business Insider.

Arestul său survine la un an după ce un alt mare traficant de droguri din Mexic, Joaquin „Shorty” Guzman, conducătorul cartelului Sinaloa, unul din cele mai puternice din lume.

Președintele Pena Nieto încearcă să combată valul de violență și corupție care afectează Mexicul, cu precădere în contextul răpirii și masacrării a 43 de studenți de către polițiștii corupți și cartelurile de droguri.

Un purtător de cuvânt al poliției federale mexicane a spus că Gomez a fost prins în Morelia, capitala statului Michoacan, după luni întregi de filaj. „Acesta va fi adus în Mexico City, pentru a face o declarație”.

Gomez nu a opus rezistență în momentul arestării. Săptămâna trecută, poliția a confiscat mai multe proprietăți în zonă și a arestat mai mulți traficanți care lucrau pentru La Tuta.

Începând cu anul 2007, când guvernul mexican a demarat ofensiva militară împotriva cartelurilor de droguri, peste 100.000 de persoane au fost ucise în acte de violență care au legătură cu traficanții. Fie că s-a plâns de corupția politică pe YouTube sau a oferit interviuri presei, din ascunzătorile sale, Gomez a atacat frecvent guvernul, acuzându-l că a coalizat cu cartelurile rivale, în timp ce și-a apărat propria organizație, Knights Templar, pe care a catalogat-o drept „un rău necesar”.

„Nu dorim altceva decât să ajutăm oamenii, să susținem statul de drept, să îi protejăm pe oameni de cei care îi terorizează”, a declarat Gomez, într-un clip video postat pe internet în 2012. Fost profesor de școală primară, Gomez a insistat mereu că organizația sa a respectat un cod etic, chiar dacă a devenit mai violentă, odată cu trecerea timpului.

În timpul ascensiunii sale, cartelul Knights Templar a șantajat mai multe companii, politicieni și și-a diversificat activitatea dincolo de traficul de droguri, ajungând să exporte chiar și minereu de fier. Gomez, tată a cel puțin șapte copii, este căutat în SUA pentru trafic de metamfetamină și cocaină. Totodată, justiția americană mai susține că traficantul de droguri a fost implicat în asasinarea din 2009 a 12 polițiști mexicani federali. 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și