Cel mai harnic membru al unei familii regale europene
Prințul Charles al Marii Britanii se situează pe primul loc într-un clasament al celor mai harnici membri ai familiilor regale din Europa, fiind urmat de mama sa, regina Elizabeth a II-a, potrivit unui studiu realizat în Danemarca, citat de dailymail.co.uk.
În cadrul cercetării a fost analizat numărul de zile lucrătoare ale principalelor familii regale din Europa, România neregâsindu-se în acest studiu.
Potrivit cercetării, prințul Charles are cele mai multe zile lucrătoare, 189, fiind urmat de regina Elizabeth a II-a – mama prințului de Wales -, cu 181 de zile.
Locul al treilea în acest clasament este ocupat de Carl al XVI-lea Gustaf, regele Suediei.
Prințul Philip, soțul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, se situează pe locul al patrulea, cu 120 de zile lucrătoare, cu mult înaintea altor membri mai tineri ai caselor regale europene.
Astfel, Prințul Philip, în vârstă de 92 de ani, a fost „mai harnic” decât prințul moștenitor Haakon al Norvegiei (114 zile lucrătoare) și decât prințul moștenitor Frederik al Danemarcei (90 de zile lucrătoare).
Pe de altă parte, ducesa de Cambridge, care anul acesta a devenit mamă, a lucrat doar 35 de zile, în timp ce soțul său, prințul William, doar 46 de zile.
Clasamentul a fost alcătuit de publicația daneză Ekstrabladet pe baza calendarelor oficiale ale membrilor familiilor regale britanice și scandinave, între 1 ianuarie și 16 decembrie 2013.
Publicația daneză a criticat familia regală din Danemarca, dat fiind faptul că prințul moștenitor Frederik a avut doar 90 de zile lucrătoare, în comparație cu cele 189 de zile ale prințului Charles.
Pe de altă parte, sondajul a fost contestat de reprezentanții caselor regale din Danemarca și Suedia.
„Nu știu dacă mai există alte profesii unde programul este măsurat doar în vizite și unde nu există nicio considerație față de programul de birou. Faptul de a face parte din familia regală nu se compară cu o slujbă de la nouă la cinci”, a afirmat Lene Balleby, director de comunicare al Curții daneze, pentru Ekstrabladet.
„Familia regală suedeză lucrează la birou, unde au loc atât întâlnirile interne, cât și audiențele cu persoane fizice și cu organizații. Calendarul oficial este o selecție a sarcinilor acestora”, a declarat, pentru cotidianul suedez Aftonbladet, Ulrika Näsholm, secretar regal al informațiilor, de la Curtea suedeză.