Prima pagină » Știri externe » Cel mai influent rabin din Israel a decedat

Cel mai influent rabin din Israel a decedat

Cel mai influent rabin din Israel a decedat
Ovadia Yosef, considerat rabinul cel mai influent din Israel și liderul spiritual al partidului ultraortodox sefard Shass, a decedat luni, la vârsta de 93 de ani, au anunțat surse spitalicești, citate de AFP.

Ovadia Yosef, considerat rabinul cel mai influent din Israel și liderul spiritual al partidului ultraortodox sefard Shass, a decedat luni, la vârsta de 93 de ani, au anunțat surse spitalicești, citate de AFP.

„În pofida eforturilor noastre, degradarea stării sale de sănătate care s-a produs în această noapte a continuat (…) rabinul a murit în urmă cu câteva minute”, a declarat medicul Dany Gilon, de la spitalul Hadassah-Ein Kerem din Ierusalim, citat de postul de radio public.

Starea de sănătate a rabinului Yosef, spitalizat la sfârșitul lunii septembrie, s-a degradat începând de duminică seara.

Decesul său a provocat un șoc în Israel, unde toată mass-media prezintă evenimentul. Înmormântarea urmează să aibă loc la sfârșitul zilei, la Ierusalim.

Premierul Benjamin Netanyahu a publicat un comunicat difuzat de postul de radio militar în care și-a exprimat „tristețea” pentru dispariția rabinului Yosef.

După ce a întrerupt o întâlnire cu președintele ceh Milos Zeman, președintele Shimon Peres a mers la spital pentru a sta la căpătâiul său, anunță un comunicat al Președinției israeliene.

Influența fostului mare rabin al Israelului nu se limitează la lumea religioasă sefardă. Timp îndelungat, el a fost considerat ca fiind cel care făcea cărțile, pentru că, adeseori, liderii israelieni au avut nevoie de Shass pentru a constitui majorități.

În ultimii ani, în pofida precarității stării sale de sănătate, el a continuat să primească la domiciliul său oameni politici de toate convingerile.

În august 2012, Benjamin Netanyahu l-a însărcinat pe un colaborator al său să obțină sprijinul lui Yosef pentru un eventual atac împotriva Iranului, suspectat de Israel că vrea să se doteze cu arma atomică, în pofida dezmințirilor Teheranului.

La începutul anilor ’80, rabinul Yosef s-a pronunțat în favoarea unor concesii teritoriale acordate palestinienilor pentru a ajunge la pace. Dar, în ultimii ani, el a adoptat poziții tot mai naționaliste, Shass aliindu-se adeseori cu dreapta sub presiunea majorității susținătorilor săi.

Autor

Citește și