Cel mai mare producător de platină din lume a concediat vineri 12.000 de angajați din Africa de Sud care au participat la greve ilegale, soldate cu 48 de morți

Publicat: 05 10. 2012, 20:24
Actualizat: 01 02. 2019, 02:09

Compania minieră sud-africană Anglo American Platinum (Amplats), cel mai mare producător de platină din lume, a concediat vineri 12.000 de angajați participanți la o grevă ilegală care durează de trei săptămâni, potrivit presei internaționale.

După două luni de greve care au degenerat în proteste violente și s-au soldat cu 48 de decese, mișcările muncitorilor din minerit au început să se răspândească spre alte sectoare ale economiei Africii de Sud, cea mai mare din Africa.

Grupul petrolier Shell a anunțat vineri că nu mai poate onora contractele de livrare de carburanți în zona Johannesburg din cauza unei greve a camionagiilor, care durează de două săptămâni, potrivit agenției Reuters.

În noaptea de joi spre vineri, protestele violente ale greviștilor au fost marcate de un nou deces, poliția împușcând un miner.

Potrivit Associated Press, preluată de Washington Post, liderul sindical de la Amplats a declarat că 12.000 de mineri au fost anunțați prin email sau SMS că au fost concediați din cauza participării la greva neautorizată.

Contactați de AP, reprezentanții companiei au refuzat pentru moment să comenteze informațiile, pregătind un comunicat de presă.

Aproximativ 20.000 de angajați ai Amplats sunt în grevă generală încă din 12 septembrie, revendicând majorări salariale.

Africa de Sud produce 75% din necesarul mondial de platină.

Potrivit BBC, Amplats a suferit pierderi de peste 80 milioane de dolari din cauza grevei din Africa de Sud, la care participă 28.000 de angajați.

Protestele, cele mai violente greve de la sfârșitul apartheid-ului, reprezintă o mare problemă pentru președintele Jacob Zuma, a cărui formațiune politică, Congresul African Național, are legături strânse cu sindicatele.

Zuma a fost criticat pentru reacția „moale” la criză, în special după ziua de 16 august, când forțele de ordine au ucis 34 de greviști la mina de platină Marikana, deținută de compania britanică Lonmin.

Moneda locală (randul) a scăzut cu 2% vineri față de dolar, aproape de minimul ultimilor 3 ani, din cauza temerilor investitorilor că guvernul nu face față protestelor.

În perioada premergătoare alegerilor din decembrie, puterea pare preocupată mai degrabă de divergențele politice din interior și de menținerea legăturilor cu sindicatele decât de stabilizarea economiei.

Moody’s a retrogradat săptămâna trecută ratingul Africii de Sud, iar grevele tot mai răspândite din sectorul minier și alte ramuri ale economiei amenință să frâneze creșterea economică într-o perioadă oricum dificilă.

Ministrul Finanțelor, Pravi Gordhan, a anunțat deja că va reduce prognoza de creștere economică pentru acest an odată cu rectificarea bugetară pregătită pentru 24 octombrie. În prezent, estimarea oficială presupune o creștere de 2,7% a PIB în 2012, puțin probabilă în contextul actual.

În prezent, peste 75.000 de mineri participă la greve, majoritatea neautorizate. Numărul reprezintă 15% din forța de muncă din sectorul minier sud-african, care generează 6% din PIB.

Vienri, protestatarii dintr-un oraș minier din apropierea minei Amplats de la Rustenburg au baricadar străzile cu bolovani și cauciucuri incendiate, supravegheați de un contingent de polițiști echipați pentru lupte de stradă, însoțiți de vehicule blindate.

În ultimele zile, protestatarii au incendiat un centru de instruire profesională al Amplats și două benzi de transportare a minereului, pagube care vor necesita investiții costisitoare odată ce conflictele de muncă se vor fi rezolvat, iar compania va dori să repornească operațiunile.

AngloGold Ashanti, cel mai mare producător de aur din Africa de Sud, a pierdut aproape întreaga capacitate de producție din cauza grevelor spontane, iar următorii doi jucători de pe piață se confruntă de asemenea cu probleme serioase.

GoldFields, al patrulea producător de aur din lume, a evacuat marți 5.000 de greviști din campusul angajaților companiei, pentru a evita intimidarea minerilor care nu iau parte la proteste, potrivit BBC.

Grevele dau semne de răspândire către industria manufacturieră, care generază 15% din PIB-ul țării, iar protestele camionagiilor amenință să blocheze activitatea economică.

„Există rezerve de carburant în întreaga țară, deci problema nu este aceasta, ci livrarea în condiții de siguranță către centrele de distribuție și retail”, a anunțat Shell după ce a invocat situația de forță majoră, suspendând contractele din motive care nu țin de companie.

Celelalte companii petroliere nu au ajuns încă în situația Shell, însă sunt vulnerabile la extinderea grevelor.

Sindicatul transportatorilor, care a declanșat o grevă la care participă 20.000 de camionagii, a cerut colegilor din sectorul feroviar și cel maritim să se alăture protestelor.

Producția de cărbune nu este încă afectată de greve, însă izbucnirea unor conflicte de muncă în acest sector ar avea consecințe dezastruoase pentru economie, din moment ce 85% din producția de electricitate a Africii de Sud depinde de cărbuni.

Multe supermarketuri și companii de logistică au de asemenea probleme de aprovizionare din cauza grevei camionagiilor.

General Motors a anunțat că producția de la fabrica de automobile din Port Elizabeth a fost afectată de greve, iar muncitorii fabricii Toyota de la Durban au revenit vineri la muncă după 4 zile de proteste, obținând o majorare salarială de 5,4%.