Cel mai neinspirat hoț din istorie! A vândut pe Ebay obiectele furate de la Palatul Buckingham!
Cu siguranță că el este cel mai neinspirat hoț din istorie! A furat din Palatul Buckingham mai multe bunuri de valoare și apoi s-a grăbit să le vândă pe Ebay, platforma de comerț online cunoscută la nivel mondial. În scurt timp, la ușă i-au bătut polițiștii, iar acum îl paște închisoarea.
Bărbatul în cauză era angajat al Palatului Buckingham. El lucra ca asistent în cadrul personalului de catering din 2015.
A furat albumul foto de la banchetul dat în onoarea lui Trump
Bărbatul în vârstă de 37 de ani a pledat vinovat la toate cele trei capete de acuzare pentru furt.
În timpul unei percheziții efectuate în apartamentul său de la Palatul Buckingham, Poliţia a descoperit o „cantitate semnificativă” de articole furate. Oamenii legii care au cercetat cazul au aflat că angajatul vânduse bunuri furate, inclusiv două medalii prestigioase şi un album foto al banchetului de stat oferit în onoarea preşedintelui SUA, Donald Trump, cu mult sub valoarea lor. Tranzacțiile s-au derulat pe platforma de comerț online Ebay.
Unele dintre bunurile furate valorau între 10.000 şi 100.000 de lire sterline (13.500-135.000 dolari), însă hoțul le-a oferit și la jumătate de preț, disperat să scape mai repede de „pradă”.
Individul în cauză a fost condamnat la opt luni de închisoare pentru furtul a zeci de medalii, fotografii semnate şi alte articole sustrase din Palatul Buckingham.