Prima pagină » Știri externe » Cel mai prolific criminal în serie din Germania postbelică a fost condamnat definitiv. Asistentul medical este suspectat că a ucis 300 de pacienți

Cel mai prolific criminal în serie din Germania postbelică a fost condamnat definitiv. Asistentul medical este suspectat că a ucis 300 de pacienți

Cel mai prolific criminal în serie din Germania postbelică a fost condamnat definitiv. Asistentul medical este suspectat că a ucis 300 de pacienți
Un fost asistent medical a fost condamnat la închisoare pe viață de un tribunal din orașul Oldenburg din nord-estul Germaniei, fiind acuzat că a provocat moartea a 85 de pacienți pe care i-a avut în grijă în două spitale, potrivit CNN.

Niels Hoegel, în vârstă de 42 de ani, este considerat unul dintre cei mai periculoși criminali în serie din Germania de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Acesta a mărturisit anterior că a ucis 100 de pacienți cu vârste cuprinse între 34 și 96 de ani, la două spitale din nordul Germaniei între anii 2000 și 2005.

Hogel și-a cerut scuze pentru crimele comise la finalul celor șapte luni cât a durat procesul.

Fostul asistent medical a fost acuzat că le-a administrat pacienților medicamente care nu erau prescrise de medic, pentru a-și demonstra abilitățile de resusucitare în fața colegilor și pentru că se lupta cu plictiseala.

În audiențele trecute, Hogel a declarat că avea o senzație de euforie când reușea să aducă pacienții la viață și era devastat când nu reușea să facă acest lucru.

Poliția susupectează că numărul real al victimelor ar putea fi mai mare de 200, dar nu se poate știi cu exactitate întrucât mulți dintre pacienți au fost incinerați înainte ca autopsiile să poată fi făcute.

Fostul asistent medical a fost deja condamnat la închisoare pe viață în șase cazuri, care includ crime sau tentative de omor comise între anii 2008 și 2015. Acestea condamnări au determinat autoritățile să investigheze sute de morți și să exhumeze corpurile foștilor pacienți care au decedat în clinicile în care acesta a activat.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele