Cel mai valoros contract a fost semnat. Cu cât vinde Rusia gaze Chinei
Gazprom și compania chineză de stat CNPC nu au dezvăluit prețul de livrare la semnarea contractului, estimat la circa 400 de miliarde de dolari pentru întreaga perioadă de 30 de ani. Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a declarat că prețul este un „secret comercial”.
Analiștii au înaintat diferite variante de preț, însă majoritatea au afirmat că proiectul de livrare de gaze în China va necesita investiții majore din partea Rusiei, punând presiune pe finanțele Gazprom.
Prețul a reprezentat una dintre principalele aspecte în negocierile dintre Rusia și China, care s-au desfășurat pe parcursul a zece ani.
„Rusia și China au semnat cel mai mare contract din istoria URSS și Gazprom, urmând ca o cantitate de peste 1.000 de miliarde de metri cubi de gaze naturale să fie livrată pe parcursul perioadei contractului. Gazele rusești vor fi vândute pe o piață cu totul nouă și cu potențial uriaș”, a declarat Miller.
Contractul pe 30 de ani prevede livrarea anuală a 38 de miliarde de metri cubi de gaz, iar prețul este fixat în funcție de cotația internațională a pretrolului, De asemenea, contractul include clauze pentru penalități în cazul în care China nu cumpără întreaga cantitate de gaze prevăzută în contract, se arată într-un comunicat al Gazprom.
În Rusia, investițiile în facilități de producție și transport se vor ridica la 55 de miliarde de dolari. Compania de petrol și gaze chineză CNPC va construi infrastructura de transport și stocare din China.
Contractul a fost semnat miercuri la Shanghai, în prezența președintelui chinez Xi Jinping și a celui rus Vladimir Putin, aflat într-o vizită de două zile în China.
Reorientarea Gazprom către China vine într-o perioadă în care UE accelerează planurile de diversificare a aprovizionării, din cauza temerilor că livrările de gaze din Rusia ar putea fi afectate de criza din Ucraina.
Gazprom furnizează 30% din gazele naturale consumate în Europa, jumătate din livrări tranzitând Ucraina. Grupul rus de stat are nevoie de prețurile mari pe care le primește în Europa pentru a compensa prețurile mici la care vinde pe piața internă.
Anul trecut, Gazprom a vândut 174 miliarde de metri cubi de gaze naturale în Europa.