Cel puțin 12 persoane au fost reținute, în peste 150 de percheziții în Franța, în cazul atentatelor teroriste de la Paris
În cadrul unei operațiunii ample de identificare a tuturor celor implicați în atentatele teroriste comise vineri seară în Paris, soldate cu moartea a 132 de persoane, autoritățile franceze au reținut cel puțin 12 persoane în mai multe localități de la periferia orașului Lyon și în jurul orașului Grenoble.
Cinci persoane au fost interpelate și reținute în Lyon, după ce autoritățile au descoperit „un arsenal de război” în posesia acestora. În locuința unuia dintre cei cinci suspecți, din localitatea Feyzin, aflată la periferia sudică a orașului Lyon, au fost găsite lansatoare de rachetă, arme automate și o mitralieră Kalașnikov, potrivit unei surse apropiate anchete, citată de publicația franceză Le Figaro. În regiunea Lyonului și în sectorul Villefranche-sur-Saone, au avut loc 30 de percheziții.
O sursă citată de AFP a declarat că operațiunile de percheziție efectuate în mai multe regiuni din Franța au ca scop descoperirea armelor, pe lângă interpelarea tuturor celor implicați în atentatele teroriste de vineri seară. Profilul acestora nu este neapărat de teroriști, ci mai curând de delicvenți.
Operațiunile din Bobigny au vizat persoane care sunt suspecte de acte de radicalizare sau apropiate mișcării islamiste.
De asemenea, percheziții și interpelări au mai avut loc și în orașul Toulouse, unde ar fi crescut Mohamed Merah, unul dintre atacatorii atentatelor din 2012 din Toulouse și Montauban, care au vizat militari francezi și cetățeni francezi evrei, pentru că în zona respectivă există o comunitate puternică de musulmani. Cel puțin trei persoane au fost plasate în arest preventiv, potrivit unei surse din Parchetul din Toulouse citată de AFP.
În martie 2012, Mohamed Merah a omorât șapte persoane „în numele islamului”: trei militari francezi, un profesor și trei eleve de la o școală evreiască.