Cel puțin 16 persoane au murit în Brazilia, după ce autocarul în care se aflau a căzut de pe un viaduct înalt de 20 de metri (VIDEO)
Cel puțin 16 persoane au murit și 27 au fost rănite, vineri, după ce autocarul în care se aflau s-a prăbușit de pe un viaduct, lângă orașul brazilian Joao Monlevade din statul Minas Gerais (sud-est). Potrivit El Pais, autoritățile braziliene au spus că 12 persoane au murit pe loc, iar alte 4 la spital.
Printre răniți se află un tată și cei doi copii minori ai săi, fiind în stare „destul de gravă”, transferați la un spital din Belo Horizonte, la aproximativ 117 kilometri de locul în care s-a produs accidentul.
Șase persoane, inclusiv șoferul, au reușit să sară din vehicul și să se salveze înainte de prăbușire. Potrivit anchetei preliminare, în autobuz se aflau cel puțin 46 de persoane și a căzut în gol 20 de metri, de pe viaductul Ponte Torta, cel mai probabil din cauza unei defecțiuni la frână.
Potrivit informațiilor adunate de pompieri, citați de de G4media.ro, autocarul a pierdut brusc viteza la urcarea pe o pantă și a început să coboare cu spatele, după care a basculat pe deasupra viaductului.
Un accident rutier la fel de grav a făcut, săptămâna trecută, 41 de morţi şi 10 răniţi, cei mai mulţi fiind angajaţi ai unei fabrici de textile. Atunci, autocarul în care se aflau victimele a intrat în plin într-un camion.
Potrivit Mediafax, între 2015 și 2019, aproximativ 30.000 de persoane au murit, anual, în Brazilia în urma unor accidente rutiere.
FOTO & VIDEO: Global News