Cel puțin 17 persoane au murit în urma prăbușirii unei clădiri în India

Publicat: 06 01. 2014, 11:19

Numărul persoanelor decedate în urma prăbușirii unei clădiri într-un sat din sud-vestul Indiei, sâmbătă, a ajuns la 17, a anunțat luni un oficial local, citat de AFP.

Șansele de a găsi supraviețuitori sunt de acum foarte mici, la 48 de ore după catastrofă, iar 16 persoane sunt date dispărute, potrivit acestui oficial.

Clădirea s-a prăbușit în cursul după-amiezi la Canocone, un sat situat pe malul mării la sud de Panaji, în statul turistic Goa. Circa 40 de muncitori lucrau la construcția acestei clădiri care, potrivit unui martor, s-a prăbușit „ca un castel din cărți de joc”.

Munca echipelor de salvare s-a dovedit dificilă prin riscul de fragilizare a clădirilor învecinate și de noi căderi de rămășițe din imobil.

Poliția din Goa caută constructorul și comanditarul, de negăsit de sâmbătă, iar o anchetă a fost deschisă pentru punerea în pericol a vieții altuia.

Accidentul este ultimul dintr-o lungă serie care pune în evidență calitatea proastă a construcțiilor în India și încălcarea normelor de securitate. Afectată de o corupție endemică, țara cunoaște o gravă criză a locuințelor.