Cel puțin 18 morți într-un atac cu sticle incendiare la un restaurant în Cairo
Atacul a avut loc în zona Agouza, din centrul capitalei Cairo, au precizat oficiali egipteni.
Potrivit publicației Cairo Post, trei bărbați mascați ar fi aruncat cocktailul Molotov în clădirea restaurantului, care este și club de noapte, după care au dispărut.
Clubul se află la subsolul unei clădiri, ceea ce a făcut să fie dificil accesul din clădire. Victimele au murit de la arsurile suferite sau de la fumul inhalat. Cel puțin cinci oameni au fost răniți.
Unul dintre atacatorii ar fi un fost angajat al restaurantului, care a fost concediat, a precizat un oficial egipten pentru Reuters.
Egipt a fost ținta unor serii de atacuri în ultima perioadă. În data de 31 octombrie, avionul Airbus A321 al companiei ruse Kogolimavia (Metrojet), care zbura pe ruta Sharm el-Sheikh – Sankt-Petersburg, s-a prăbușit în Peninsula Sinai, în nordul Egiptului. Incidentul aerian s-a soldat cu moartea celor 224 de persoane aflate la bord. Gruparea fundamentalistă Provincia Sinai, filiala egipteană a rețelei teroriste Stat Islamic, a revendicat doborârea avionului, informația fiind confirmată de Rusia, Statele Unite și Marea Britanie.
Din 2013, de când președintele egiptean Mohamed Morsi a fost înlăturat de la putere, forțele egiptene au fost ținta a numeroase atacuri ale insurgenților.