Cel puțin 19 persoane au murit după ce un autobuz a fost atacat în Pakistan. Atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic
Cel puțin 19 pasageri aflați la bordul a două autobuze care se îndreptau spre Karachi au fost uciși cu gloanțe, vineri seara, în sud-vestul Pakistanului, în urma unui atac comis de bărbați înarmați, au anunțat autoritățile locale.
Atacul armat a avut loc în apropiere de Mastung, la 40 de kilometri sud de Quetta, reședința provinciei Baluchistan.
„Atacatorii purtau uniforme specifice forțelor de securitate”, a spus pentru Reuters ministrul de Interne al provinciei Baluchistan, Sarfaraz Bugti. Cadavrele a 19 persoane au fost identificate până acum, a precizat el.
Forțele de securitate au reușit să recupereze cinci persoane, în urma unor schimburi de focuri cu atacatorii.
Motivele producerii atacului sunt neclare. Un perimetru de securitate a fost stabilit în zonă în vederea găsirii autorilor atacului.
Atacul armat încă nu a fost revendicat până acum.
Un atac asemănător a avut loc recent, la 13 mai, când cel puțin 45 de persoane au fost ucise la Karachi, în sudul Pakistanului, după ce motocicliști înarmați au atacat un autobuz.
Ulterior, atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic.