Cel puțin 27 de morți, în Turcia, în urma unui atac atribuit organizației teroriste Stat Islamic
This browser does not support the video element.
Explozia a avut loc în grădina Centrului Cultural Amara, din orașul Suruc, aflat în sud-estul Turciei, la graniță cu orașul sirian Kobane.
„Suntem îngrijorați că numărul deceselor va crește. Vinovații vor fi găsiți în curând și vor fi judecați”, a declarat ministrul de Interne al Turciei.
În prezent, există presupunerea că explozia ar fi fost cauzată de o femeie în vârstă de 18 ani, presupus membru al grupării teroriste Stat Islamic.
Aproximativ 300 de delegați ai Federației Asociaților Tineretului Socialist (SGDF) erau cazați în acest centru cultural.
În Suruc, în ultimele luni, au fost primiți numeroși refugiați sirieni care au emigrat din Kobane din cauza conflictelor din zonă.
Din septembrie 2014, în orașul Kobane au loc lupte între susținătorii grupării teroriste Stat Islamic (IS) și militanții kurzi, după ce IS au preluat controlul asupra orașului, obligând tot mai mulți rezidenți sirieni să emigreze în Turcia.