Cel puțin 29 de morți, în urma prăbușirii unui imobil în apropiere de Bombay

Publicat: 05 04. 2013, 12:03
Actualizat: 03 07. 2013, 23:33

Cel puțin 29 de persoane, majoritatea muncitori și membri ai familiilor acestora, au fost ucise în urma prăbușirii unei clădiri aflate în construcție la periferia orașului Bombay, în vestul Indiei, a anunțat poliția vineri, relatează AFP.

Imobilul de șapte etaje s-a prăbușit joi seara ca un castel de cărți, într-un morman de oțel și moloz, care împiedica eforturile salvatorilor de a căuta supraviețuitori.

Salvatorii au acționat toată noaptea de joi spre vineri pentru a înlătura molozul și a degaja supraviețuitori, care au fost evacuați, ulterior, pe trăgi improvizate. Doi bebeluși au fost găsiți, provocând strigăte de „Allah Akbar” în mulțime, a declarat un fotograf AFP. Picioare ieșeau din moloz într-o scenă macabră.

„Cel puțin 29 de persoane au murit. Am salvat alte aproximativ 60 de persoane, dintre care unele sunt rănite”, a declarat K.P. Raghuvanshi, un reprezentant al poliției în districtul Thane, la aproximativ 35 de kilometri de Bombay. Un bilanț precedent anunța 27 de morți.

Majoritatea victimelor erau muncitori veniți la Bombay pentru a găsi de lucru în domeniul construcțiilor. Acești imigranți indieni sunt plătiți cu câteva sute de rupii (sub zece euro) pe zi.

Ei își aduc, adesea, soția și copiii pe șantiere, pe care trăiesc în perioada cât au de lucru, uneori sub niște simple prelate.

Administrația civilă locală a anunțat că anchetează cu privire la accident și că va inspecta clădiri ce au fost construite recent în cartier, în care locuiesc membri ai clasei medii, la periferii.

„Imobilul (care s-a prăbușit) era o construcție fără autorizație. Vom ancheta și vom prezenta un raport”, a dat asigurări pentru AFP Sandeep Malwi, un purtător de cuvânt al municipalității din Thane.

Potrivit cotidianului Hindustan Times, cele șapte etaje au fost construite în mai puțin de patru luni, cu materiale de proastă calitate.

„Era clar că se va prăbuși, având în vedere calitatea proastă a materialelor utilizate de constructori”, a declarat șeful celulei locale pentru gestionarea catastrofelor, citat de ziar.

Prăbușirea unor clădiri este frecventă în India, o țară în care o puternică creștere economică a condus la apariția a numeroase structuri de mai multe etaje, ridicate fără respectarea normelor și, uneori, fără autorizație.

În noiembrie 2010, 69 de persoane au murit, iar alte peste 80 au fost rănite, la New Delhi, în urma prăbușirii unui imobil aflat în construcție.