Cel puțin 48 de morți, într-o ofensivă a armatei yemenite împotriva rețelei teroriste Al-Qaida

Publicat: 15 06. 2012, 05:13
Actualizat: 16 06. 2012, 17:03

 

Cel puțin 48 de persoane, dintre care 40 de membri ai rețelei extremiste Al-Qaida, au fost ucise joi în timpul unei ofensive a armatei yemenite, sprijinită de aviație, în sudul țării, conform agenției oficiale SABA, relatează AFP.

Forțele armate au „alungat elementele teroriste, în derută, în direcția orașului Chuqra”, și „300 de teroriști au fost încercuiți pe mare, sol și aer, în ultimul lor bastion”, conform agenției.

„Aproximativ 40 de teroriști au fost uciși în timpul ofensivei, și alte câteva zeci au fost răniți”, a precizat agenția citând o sursă din cadrul armatei. Aviația a făcut aproximativ 100 de raiduri asupra combatanților din Chuqra.

Orașul de coastă Chuqra, din provincia Abyane, a fost încercuit de armată după ce armata a cucerit marți orașele vecine Zinjibar, capitala provinciei Abyane, și Jaar.

Șase civili – un bărbat, trei femei și doi copii – au fost uciși „din greșeală” în timpul unui bombardament al aviației asupra orașului Chuqra, în timp ce doi militari au fost uciși în timpul unei înfruntări, conform surselor militare și unui oficial local.

Armata a lansat pe 12 mai o ofensivă vastă, car ei-a permis reluarea controlului asupra orașelor Zinjibar și Jaar, controlate aproape un an de zile de către „partizanii Chariei”, numele sub care operează rețeaua Al-Qaida în sudul Yemenului.

Miercuri, nouă locuitori din Zinjibar au fost uciși în urma exploziilor unor mine montate de către Al-Qaida, în timp ce se întorceau la casele lor, conform unui alt oficial local.

De la începutul ofensivei armatei în sudul țării, împotriva rețelei Al-Qaida, 540 de persoane au fost ucise, conform unui bilanț al AFP: 402 membri ai Al-Qaida, 78 de militari, 26 de auziliari ai armatei și 34 de civili.

Mulți dintre locuitorii orașului Zinjibar, care au fugit în marea lor majoritate după preluarea controlului de către rețeaua teroristă în 2011, s-au întors după ce a fost eliberat orașul, găsindu-și casele devastate.

„Zinjibar este un oraș fantomă, iar străzile sunt pline de mine. Nu ne putem întoarce în aceste condiții, mai ales că alimentarea cu apă și curent electric nu a fost restabilită”, a declarat unul dintre locuitorii acestui oraș, Salmi Bawazir, care se refugiase în Aden.

În Jaar, locuitorii au eliberat 20 de persoane, dintre care mai mulți imami, care erau deținuți într-o casă de către membri ai Al-Qaida și pentru care aceștia ceruse-ră răscumpărări.

Al-Qaida a profitat de slăbirea puterii centrale în favoarea insurecției populare împotriva președintelui Ali Abdallah Saleh, în 2011, pentru a-și intensifica acțiunile în mai multe regiuni din estul și sudul Yemenului.

Președintele Abd Raboo Mansour Hadi a declarat, odată cu alegerea sa în luna februarie, că va lupta împotriva rețelei Al-Qaida.