Cel puțin 60.000 de persoane protestează la Atena și Salonic
Aproximativ 40.000 de persoane manifestau, marți, la Atena și 20.000 de la Salonic, în cadrul unei greve generale de 48 de ore în sectoarele privat și public în Grecia, pentru a protesta față de măsurile de austeritate, potrivit primelor estimări ale poliției, relatează AFP.
La Atena, două marșuri separate, unul de circa 15.000 de persoane, organizat de Frontul muncitorilor Pame, apropiat comuniștilor, iar altul de sindicatele din privat (GSEE) și public (Adedy), au reunit între „35.000 și 40.000 de persoane”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliției.
Cele două marșuri au ajuns în piața Syntagma din fața Parlamentului, în centrul capitalei, unde se discută un proiect de lege plurianual 2013-2016 controversat fixând economiile bugetare de 18 miliarde de euro, din care jumătate doar în 2013.
Votarea acestei legi este prevăzută pentru miercuri seara.
La Salonic, al doilea oraș al țării, situat în nord, Pame și sindicatele au manifestat, de asemenea, în calm în centrul orașului, potrivit unei surse din cadrul poliției locale.
Noua serie de măsuri, cerute de creditori – UE și Fondul Monetar Internațional – în schimbul împrumuturilor acordate țării, se referă și la tăieri de salarii și pensii, precum și reduceri în domeniile sănătății și ajutoarelor sociale.