Cel puțin cinci persoane au murit în momentul în care un avion de pasageri s-a prăbușit, la aterizare, pe aeroportul din orașul ucrainean Donețk, informează AFP.
L’Agence des situations d’urgence a fait état de cinq morts dans la soirée. Le gouverneur de la région avait auparavant fait état d’au moins quatre morts.
Agenția pentru situații de urgență a raportat cinci morți în cursul serii. Guvernul regional transmisese anterior un bilanț de cel puțin patru morți.
„Majoritatea pasagerilor au fost salvați.”, a declarat guvernatorul regiunii Donețk, Andrei Șișațki.
Alte 12 persoane au fost rănite în accident.
Avionul, de tip Antonov AN-24, aparținând companiei ucrainene South Airlines, zburase pe ruta Odesa – Donețk.
Piloții au cerut permisiunea efectuării unei aterizări de urgență pe aeroportul „Serghei Prokofiev” din Donețk. Însă aparatul s-a prăbușit la aproximativ 700 de metri de pista aeroportului.
Avionul s-a răsturnat și s-a dezmembrat în momentul impactului cu solul, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenției ucrainene pentru Situații de urgență, Volodimir Ovsianik.
Purtătorul de cuvânt al Agenției pentru situații de urgență, Volodimir Ovsianik, a declarat pentru AFP că la bord se aflau 45 de persoane. Agențiile transmiseseră anterior că la bord se aflau 36 de pasageri, plus echipajul.
Avionul, care venea de la Odessa (sud) era o cursă charter ce transporta suporteri de fotbal pentru meciul dintre Șahtior Donețk și Borusia Dortmund ce se desfășoară la Donețk, a declarat pentru AFP un supraviețuitor.