20:46
Cel puțin cinci persoane au murit miercuri în urma prăbușirii unui imobil de 12 etaje la Alexandria, în nordul Egiptului, iar alte câteva zeci de persoane păreau să fie blocate între dărâmături, a anunțat o sursă din domeniul securității, relatează AFP.
Zece persoane au putut să fie salvate, în timp ce căutarea altor supraviețuitori continua printre ruinele imobilului, în care locuiau 24 de familii, în cartierul Maamura din Alexandria, a anunțat aceeași sursă.
Acest tip de dramă este relativ frecvent în Egipt, din cauza vechimii clădirilor și nerespectării legislației cu privire la urbanism.
În iulie, 19 persoane au murit în urma prăbușirii unei clădiri de 11 etaje, la Alexandria.