Cel puțin doi morți și zece răniți în urma prăbușirii unei clădiri la Reims, în Franța
Prăbușirea unui imobil într-un cartier popular din Reims, în estul Franței, s-a soldat duminică cu cel puțin doi morți și zece răniți, în urma unei explozii provocate probabil de gaze, potrivit Prefecturii din Marne, în estul Franței, relatează AFP.
Un ultim bilanț anunța „doi adulți decedați, un adult rănit grav și (alte) nouă (persoane) rănite ușor”, inclusiv copii, a căror vârstă nu a fost precizată, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al prefecturii.
Un bilanț anterior anunța doi morți și nouă răniți.
Cauza „probabilă” a accidentului este o explozie provocată de gaze, a anunțat prefectura anterior.
Numeroși pompieri depuneau eforturi, în continuare, să găsească victime sub dărâmăturile imobilului de patru etaje, potrivit unui fotograf AFP de la fața locului, care citează echipe de intervenție.
Pompierii au anunțat că au trimis 80 de salvatori la accident.
Prăbușirea s-a produs la extremitatea unui bloc de locuințe aparținând municipalității, cu o lungime de aproximativ 50 de metri.
O parte a imobilului, în care se aflau aproximativ zece apartamente, s-a prăbușit complet, a constatat un corespondent AFP.
Acest tip de imobil este cel mai vechi în acest cartier popular aflată în plină modernizare.