Cel puțin trei decese după o serie de noi ciocniri la granița dintre Armenia și Azerbaidjan

Publicat: 12 01. 2022, 08:51
Sursa foto: Profimedia

Autoritățile din Armenia și Azerbaidjan au informat marți despre moartea unor soldați într-un incident violent la graniță.

De asemenea, au fost raportați și soldați răniți, informează site-ul agenției Agerpres.

Doi soldați armeni au fost uciși și alți doi au fost răniți în provincia Gegharkunik situată la graniţa estică a ţării, conform unui anunţ al ministerului apărării de la Erevan.

La rândul lor, autorităţile azere au anunţat că un soldat a fost ucis.

Armenia și Azerbaidjanul se află în conflict

Incidentul vine în contextul în care cele două state ex-sovietice se află în conflict de zeci de ani, iar situația de la graniță este una tensionată în ultimele luni.

Potrivit surselor armene, situaţia era „relativ stabilă” în seara zilei de marţi.

Astfel de incidente au devenit tot mai dese după conflictul din regiunea Nagorno-Karabah din 2020.

În toamna lui 2020, Azerbaidjanul a recucerit mari porţiuni din regiunea Nagorno-Karabah, capturate anterior de Armenia la începutul anilor 1990. Încetarea focului este monitorizată de forţele ruse de menţinere a păcii.

Lupte grele în regiunea de frontieră au avut loc cel mai recent în luna noiembrie.

A fost nevoie de discuţii între preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, şi prim-ministrul Armeniei, Nikol Paşinian, pentru calmarea tensiunilor, mai notează sursa citată.