Cel puțin zece MORȚI, într-o explozie produsă la o oțelărie din India

Publicat: 14 06. 2012, 08:55
Actualizat: 08 03. 2013, 09:27

Cel puțin zece persoane au fost ucise și multe altele grav rănite, într-o explozie produsă la o oțelărie din sud-estul Indiei, au anunțat joi autoritățile locale, citate de AFP.

„Zece persoane au murit în explozia produsă miercuri seara și nouă sunt între viață și moarte la spital”, a declarat Lav Agarwal, administratorul districtului Visakhapatnam.

Un purtător de cuvânt al uzinei a precizat că, potrivit primelor elemente, explozia, produsă în circumstanțe încă nedeterminate, a avut loc într-o sală de control.

„Am găsit oameni arși în proporție de 75 la sută, care au fost spitalizați de urgență. O țeavă de aprovizionare cu oxigen s-a spart”, a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că a fost declanșată o anchetă.

Luna trecută, doi muncitori au fost uciși în aceeași uzină Rashtriya Ispat Nigam, care aparține statului indian, în urma unui accident legat de furnale.