Celula lui Oscar Pistorius, percheziționată după ce atletul s-a împrietenit cu un gangster ceh. Ce au descoperit polițiștii
Polițiștii au confiscat un harddisk din celula sportivului, care va fi analizat, anunță Sunday Times, ediția sud-africană, citată de Daily Mail.
Sportivul de 28 de ani – care a fost închis în urmă cu zece luni, după ce și-a împușcat mortal iubita – a fost vizat de șefii închisorii, după ce au găsit în celula gangsterului Radovan Krejcir telefoane mobile, cartele SIM și stick-uri de memorie.
Purtătorul de cuvânt al poliției sud-africane, Solomon Makgale, a confirmat că percheziția a vizat și celula lui Oscar Pistorius.
„În celula lui Oscar Pistorius au fost găsite și alte obiecte. Nu există dovezi clare care să-l asocieze cu infracționalitatea, dar unele obiecte au fost confiscate”, a precizat Makgale.
Oscar s-a împrietenit cu Krejcir – un gangster ceh – în spitalul Kgosi Mampuru II din Pretoria, unde au fost „vecini” timp de șase luni, până când Krejcir a fost mutat, în luna aprilie.
O înregistrare video rară îl prezintă pe sportiv în timp ce joacă fotbal cu mafiotul în curtea închisorii. Krejcir, care a fost condamnat săptămâna trecută de tentativă de omor și trafic de droguri, a recunoscut că îi simte lipsa lui Pistorius și speră ca alergătorul „să joace pentru clubul de fotbal Chelsea, când va fi eliberat”.
În urmă cu opt ani, Krejcir, un temut mafiot ceh, a folosit un pașaport fals pentru a ajunge în Africa de Sud și a fost suspect în mai multe cazuri de omucidere, printre care execuția unui exportator de mașini de lux, care și-ar fi „rotunjit” veniturile din trafic de droguri.
Vestea privind prietenia între atletul Pistorius și gangsterul Krejcir a ieșit la iveală după ce acesta din urmă a trimis o scrisoare conducerii închisorii. Krejcir s-a plâns în mesaj că gardienii au scos două aparate de fitness de pe coridor, pe care le folosea Pistorius.
Totodată, unul dintre deținuții închisorii a declarat, pentru The Daily Sun, că Pistorius și Krejcir au parte de un tratament preferențial după gratii: „Suntem toți la pușcărie și ar trebui să fim tratați în mod egal. Culoarea pielii nu ar trebui să fie un pașaport, pentru a beneficia de „dulceața legii”.