Prima pagină » Știri externe » Cercetător român, despre cutremurul din Croația: Energia eliberată în timpul cutremurului produce daune foarte mari! – FOTO

Cercetător român, despre cutremurul din Croația: Energia eliberată în timpul cutremurului produce daune foarte mari! – FOTO

Cercetătorul român Mircea Radulian susține că în urma cutremurului de 6,4 de scara Richter din Croația ar urma să apară pagube mari.

În cursul zilei de luni, 28 decembrie, în Croația a avut loc un cutremur de magnitudine 5,2, care a fost urmat a doua zi de un altul mai puternic, de 6,4 pe scara Richter.

În urma seismului de marți, 29 decembrie, șapte persoane au murit, printre care și o fetiță. De asemenea, potrivit celui mai recent bilanț, zeci de persoane au fost rănite iar seismul s-a resimțit în mai multe țări vecine Croației, dar chiar și în România.

Mircea Radulian: „Din păcate, e normal ca efectele să fie mari”

De asemenea, cutremurul a fost urmat și de două replici majore iar cercetătorul Mircea Radulian este de părere că ar mai urma și altele în cursul acestei zile sau în următoarele.

„Dacă acesta a fost cel mai mare cutremur al seriei, pentru că vorbim deja de o serie, mă aștept ca replicile să fie mai mici”, a explicat specialistul.

Epicentrul cutremurului a fost în apropierea orașului Petrinja, situat la 60 de kilometri de capitala țării, Zagreb.

„10 km nu este adâncime mare, practic energia eliberată la această adâncime vine cu un impact extrem de mare la suprafață, în imediata apropiere a epicentrului. Din păcate, e normal ca efectele să fie mari”, a mai explicat Mircea Radulian pentru Digi24.

„Este o zonă cunoscută cu cutremure destul de mari”

„Este o zonă activă, care e la contactul dintre placa africană și microplaca adriatică, este o zonă cunoscută cu cutremure destul de mari. Din datele pe care le știu eu, cred că cutremurul de azi a fost cel mai mare resimțit în zona aceasta, la sud de Zagreb. A mai fost un cutremur mare, de 6,3, în secolul al XIX-lea, dar se pare că acesta a fost cel mai mare înregistrat în zonă. Este o activitate puternic intensificată în zonă. Mă aștept să mai genereze replici. Un lucru neplăcut este că a mai fost un cutremur în acest an, în 22 martie, de magnitudine 5,3, mai apropiat de orașul Zagreb și a provocat pagube destul de mari. Croația a fost puternic afectată în acest an de activitatea seismică”, a susținut cercetătorul.

„Energia eliberată produce pagube”

„Orice cutremur de această magnitudine eliberează energie și din acest punct de vedere (al detensionării seismice – n.r.) este benefic, dar din păcate, energia eliberată produce pagube. După aceste cutremure, este de așteptat după aceea ca pentru o perioadă destul de mare de timp în zona respectivă să nu mai avem cutremure, ceea ce e bine, dar, în același timp, din păcate, avem această energie eliberată care produce pagube așa de mari”, a mai sublianiat specialistul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?