Prima pagină » Știri externe » Charles Michel speră că statele UE vor ajunge la un acord privind impunerea de sancțiuni la adresa oficialilor din Belarus

Charles Michel speră că statele UE vor ajunge la un acord privind impunerea de sancțiuni la adresa oficialilor din Belarus

Charles Michel speră că statele UE vor ajunge la un acord privind impunerea de sancțiuni la adresa oficialilor din Belarus
Charles Michel: UE nu vrea cu orice preţ un acord post-Brexit cu Marea Britanie / Sursă foto: Shutterstock

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat luni că speră că statele europene vor ajunge, în cadrul summit-ului UE de joi și vineri, la un acord referitor la impunerea de sancțiuni la adresa regimului autoritar aflat la putere în Belarus.

Declarația oficialului european vine în contextul în care reprezentanții Ciprului au blocat impunerea de sancțiuni ca urmare a faptului că Uniunea Europeană nu a impus sancțiuni și împotriva Turciei ca urmare a operațiunilor de explorare a resurselor din Mediterana de Est organizate de Ankara, potrivit Agerpres.

„Trebuie să muncim din greu şi asta se va întâmpla în perspectiva summitului european de la sfârşitul acestei săptămâni: aştept şi sper ca noi să punem în aplicare ceea ce am decis în august, a spus Michel.

Charles Michel se opune renunțării la unanimitate în politica externă

Charles Michel s-a arătat, însă, sceptic cu privire la renunțarea la unanimitate în ceea ce privește politica externă a Uniunii Europene, idee avansată de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Unanimitatea favorizează aderarea durabilă a celor 27 de ţări la strategia decisă împreună. Atunci mă întreb: renunţarea la unanimitate nu este o falsă idee bună? Nu există alte reforme mai pertinente pentru a acţiona mai rapid pe plan internaţional fără a pierde valoarea adăugată a unanimităţii noastre? Cu siguranţă, exigenţa unanimităţii încetineşte şi uneori chiar împiedică decizia. Dar această exigenţă duce şi la efectuarea unor eforturi constante de a suda statele membre unele de altele”, a spus oficialul european.

UE a pregătit deja sancțiuni la adresa Belarusului

Uniunea Europeană a pregătit deja sancțiuni împotriva a 40 de oficiali bieloruși cosiderați responsabili de reprimarea violentă a protestelor din această țară și pentru fraudarea alegerilor prezidențiale din 9 august, câștigate de Aleksandr Lukașenko, dar este nevoie ca toate cele 27 de state membre să voteze acest pachet de sancțiuni pentru ca el să intre în vigoare.

După ce Cipru a blocat impunerea de sancțiuni în cadrul reuniunii miniștrilor de Externe ai UE de luni, problema urmează să fie discutată în cadrul summit-ului liderilor europeni, care va avea loc pe 1 și 2 octombrie.

Lukașenko a fost declarat câștigătorul scrutinului prezidențial din 9 august, dar opoziția l-a acuzat în mod public pe acesta că ar fi fraudat alegerile.

De la alegeri, sute de mii de oameni au ieșit pe străzile din Belarus pentru a cere demisia lui Lukașenko.

Acesta se află la putere în Belarus din 1994 și și-a preluat miercuri cel de-al șaselea mandat consecutiv de președinte, după ce a depus jurământul.

Lukașenko se confruntă cu cele mai mari probleme din cei 26 de ani de mandat, în contextul în care au fost organizate proteste la nivel național după alegerile din 9 august. Scrutinul ar fi fost câștigat de Lukașenko cu 80%, însă protestatarii susțin că alegerile ar fi fost fraudate, așa că îi solicită demisia președintelui.

Forțele de ordine au fost acuzate că ar fi folosit forța în mod nejustificat împotriva protestatarilor. Mii de persoane au fost arestate, iar multe dintre persoanele care au fost eliberate au acuzat că ar fi fost torturate.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și