China a testat cea mai lungă linie feroviară de mare viteză din lume, de 2.300 kilometri. VIDEO

Publicat: 24 12. 2012, 10:43
Actualizat: 25 06. 2013, 18:39

Cea mai mare linie feroviară de mare viteză din lume, cu o lungime de 2.298 kilometri, a fost testată în weekend în China, iar prima călătorie cu pasageri ar trebui să aibă loc în următoarele două zile, potrivit agenției Xinhua, preluată de Bloomberg.

Trenurile de mare viteză vor lega Beijingul de orașul Guangzhou, situat în sudul Chinei, cu o viteză medie de 300 kilometri pe oră, potrivit Xinhua.

Durata călătoriei va fi de trei ori mai scurtă, de la 24 de ore la 8 ore.

China accelerează din nou investițiile în sectorul feroviar după implementarea unei serii de măsuri suplimentare de siguranță în urma accidentului din iulie 2011 din Wenzhou, când două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe un viaduct, provocând moartea a 40 de persoane.

Investițiile în căi ferate au crescut cu 250% în primele zece luni ale acestui an, odată cu stimulentele fiscale introduse de guvern pentru a întări creșterea economică.

Linia de mare viteză testată în acest weekend va fi prelungită până la Hong Kong și poate fi considerată un competitor serios pentru operatorii de zboruri regionale China Souther Airlines și Air China. Un bilet la clasa economy pentru un zbor între orașele conectate de noua linie feroviară costă 1.620 yuani, echivalentul a 260 de dolari, în timp ce un tichet pe noile trenuri rapide va costa 865 yuani (138 dolari) la clasa a doua, respectiv 1.388 yuani (222 dolari).

Între Beijing și Guangzhou, trenurile de mare viteză vor trece prin alte orașe importante, inclusiv Zhengzhou, Wuhan și Changsha.

Ministerul Căilor Ferate din China nu a publicat informații privind valoarea investiției pentru noua linie, însă există date parțiale. Secțiunea Wuhan-Guangzhou, care are o lungime de 1.069 kilometri și a intrat în exploatare cu un an în urmă, a costat 116,6 miliarde yuani, echivalentul a 18,7 miliarde de dolari.

O altă linie feroviară de mare viteză de mare importanță în China, conexiunea de 1.318 kilometri dintre Beijing și Shanghai, funcționează din iunie 2011 și a costat 220,9 miliarde yuani, adică 35,4 miliarde dolari.

Cheltuielile publice alocate de guvernul chinez infrastructurii feroviare au crescut la 516 miliarde yuani (82,7 miliarde dolari) în 2012, față de un buget de 406 miliarde yuani prevăzut la începutul anului.