China anunță intrarea în serviciu a primului său portavion, în contextul TENSIUNILOR PUTERNICE cu Japonia
China a anunțat marți intrarea în serviciu a primului său portavion, într-un context de tensiuni teritoriale puternice cu Japonia în Marea Chinei de Est, relatează AFP.
„În această dimineață, primul portavion chinez, Liaoning, a fost admis oficial în serviciul activ”, a anunțat într-un comunicat Ministerul chinez al Apărării, anunțând astfel că a denumit nava, construită pornind de la o cocă fabrică în fosta URSS; cu numele unei provincii din nord-estul Chinei.
Acest portavion va permite Chinei „sporirea capacităților de luptă a marinei sale naționale la un nivel modern și ameliorarea capacităților sale de apărare”, a precizat ministerul.
Nava va „juca un rol important pentru apărarea intereselor suverane ale statului”, a precizat el.
Acest portavion, o navă la origine denumită „Variag” și destinată Marinei sovietice, a fost renovată timp de mai mulți ani pe un șantier naval din Dalian (provincia Liaoning).
Această navă-amiral, care reprezintă ambițiile navale ale Beijingului, a efectuat prima sa ieșire pe mare în august 2011. Ulterior, ea a fost supusă unui număr de circa zece teste pe mare.
Potrivit experților independenți, va fi nevoie de mai mulți ani pentru ca Beijingul să se doteze cu un grup aeronaval complet operațional. Aceștia apreciază că China a demarat deja, fără să anunțe, un program de construire a unui alt portavion, sau chiar a două astfel de nave.