Prima pagină » Știri externe » China are în plan să-și mute capitala

China are în plan să-și mute capitala

China are în plan să-și mute capitala
China ar putea să-și mute capitala de la Beijing la Xinyang în 2016.

China ar putea să-și mute capitala de la Beijing la Xinyang în 2016, scrie Business Insider. Cu toate acestea, până în momentul de față este doar un zvon dezbătut de internauți.

Unul dintre utilizatorii site-ului Sina Weibo (o copie a Twitter) a citat o informație apărută pe site-ul unei administrații locale. Potrivit sursei respective, procedura de mutare a capitalei a început deja și va fi finalizată în 2016.

Apariția unui astfel de zvon nu este o premieră, primele informații despre schimbarea capitalei apărând în 1980. Problema ar consta în principal în gradul de poluare ridicat al Beijing-ului, metropolă care se confruntă cu un trafic ridicat dar și cu un risc crescut de secetă.

O premieră o reprezintă menționarea unui oraș concret care a r fi vizat să devină capitală a Chinei – Xinyang, din regiunea centrală Henan, cu o populație de peste 6 milioane de locuitori.