Prima pagină » Știri externe » China condamnă asasinarea generalului iranian și îndeamnă SUA să nu utilizeze forța abuziv

China condamnă asasinarea generalului iranian și îndeamnă SUA să nu utilizeze forța abuziv

China condamnă asasinarea generalului iranian și îndeamnă SUA să nu utilizeze forța abuziv
Administrația Chinei a condamnat vehement, sâmbătă după-amiază, asasinarea de către armata americană a unui comandant militar iranian, îndemnând Statele Unite să nu utilizeze forța abuziv.

„Statele Unite nu trebuie să utilizeze forța abuziv”, a declarat sâmbătă după-amiază Wang Yi, ministrul chinez de Externe, conform cotidianului Le Figaro.

„Periculoasa operațiune militară americană încalcă normele fundamentale ale relațiilor internaționale și va agrava tensiunile și turbulențele regionale”, a afirmat Wang Yi, în contextul unei conversații telefonice cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.

Armata americană l-a asasinat vineri dimineață, în orașul irakian Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forței Quds din cadrul Gardienilor Revoluției din Iran.

Consiliul Suprem pentru Securitate Națională din Iran a avertizat, vineri seară, că va răzbuna moartea generalului Qassem Soleimani.

Citește și